Marinescu, locul 3 în testele de Formula 2 de la Silverstone

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 23.03.2011
Mihai Marinescu a stabilit timpul de referinţă într-una dintre sesiunile de teste de Formula 2 de la Silverstone şi a terminat pe locul trei în clasamentul general al zilei.

Mihai Marinescu a participat marţi la prima zi de teste din Formula 2 premergătoare noului sezon competiţional care va începe la jumătatea lunii aprilie.

Pilotul român s-a făcut remarcat în toate cele patru sesiuni distincte ale zilei şi nu a terminat niciodată mai jos de locul patru, reuşind astfel să-şi demonstreze încă o dată calităţile pe care le-a arătat şi pe parcursul sezonului precedent.

În prima sesiune a zilei, romanul a stabilit al patrulea timp după ce a fost cronometrat cu 1:52.062, fiind cu numai două zecimi de secundă mai lent decât liderul Alex Brundle chiar dacă a parcurs doar patru tururi cronometrate. El a progresat vizibil în a doua sesiune, când a terminat pe locul doi cu 1:51.984, la aproximativ 0.4 secunde în urma lui Jack Clarke, însă adevărata performanţă avea să vină în a treia sesiune.

Marinescu a stabilit aici cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:51.880, reuşind să-l devanseze cu numai 0.001 secunde pe spaniolul Ramon Pineiro.

În ciuda succesului, românul a minimalizat importanta timpului, considerând că acesta nu este foarte relevant. "Mda, a fost un tur bun, dar ultima sesiune este cea care contează şi trebuie să mă asigur că voi forţa. Mă aştept să continui în acelaşi ritm până la sfârşitul zilei, am fost în formă pe tot parcursul zilei şi vreau să menţin acest ritm", a precizat el la finalul celei de-a treia sesiuni.

Marinescu a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul şi a terminat ultima sesiune pe locul trei cu 1:50.515, la aproape trei zecimi de secundă în urma liderului Alex Brundle. Astfel, într-un clasament general care a luat în calcul timpii realizaţi pe tot parcursul celor patru sesiuni, Marinescu a terminat pe un meritoriu loc trei.

Marinescu a concurat în Formula 2 pe tot parcursul sezonului 2010 şi speră să continue participarea şi în acest an, însă are nevoie de sprijin financiar pentru a plăti taxa anuală de 225.000 de lire sterline plus TVA.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru