Marinescu impresionează în testele de Formula 2 de la Spa

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 19.06.2012
Mihai Marinescu a ocupat locurile 2, 8 şi 2 în primele trei părţi ale sesiunii de teste de Formula 2 de pe circuitul de la Spa-Francorchamps.

Pilotul român Mihai Marinescu participă marţi la o sesiune de teste de Formula 2 pe circuitul de la Spa-Francorchamps, care va găzdui la sfârşitul acestei săptămâni următoarea etapă a sezonului 2012.

Ziua de teste a fost împărţită în cinci sesiuni distincte, iar braşoveanul în vârstă de 23 de ani a obţinut rezultate remarcabile în două dintre acestea.

Astfel, în prima sesiune a ocupat locul doi cu timpul 2:08.765, fiind cu o jumătate de secundă mai lent decât liderul Christopher Zanella. În a doua sesiune el a fost semnificativ mai lent, terminând doar pe locul opt la peste două secunde în spatele liderului Luciano Bacheta după ce a stabilit un timp de 2:09.639.

Totuşi, el şi-a revenit în a treia sesiune, când a terminat din nou pe locul doi, de data aceasta cu timpul 2:21.222, la patru secunde în spatele lui Markus Pommer. Cea de-a treia sesiune s-a desfăşurat însă pe ploaie şi numai patru piloţi au efectuat tururi cronometrate, restul preferând să rămână la boxe în aşteptarea unei vremi mai bune.

Ultimele două părţi ale sesiunii de teste de la Spa-Francorchamps vor avea loc în această după-amiază.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru