Marele Premiu al Germaniei va fi găzduit şi în 2015 de Hockenheim

de Daniel Popescu
Joi, 15.01.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Bernie Ecclestone a anunţat că circuitul de la Hockenheim va găzdui Marele Premiu al Germaniei din acest an şi a exclus o revenire la Nurburgring.

Avem un contract cu Hockenheim, trebuie doar să modificăm anii din contract. Alterna găzduirea cu Nurburgring, aşa că vom elimina aceasta prevedere.

Bernie Ecclestone
Marele Premiu al Germaniei, programat pentru 19 iunie, este singura etapă din campionat care nu are trecut în dreptul ei numele circuitului pe care se va desfăşura.

Teoretic, etapa ar trebui să aibă loc la Nurburgring, circuitul care alternează găzduirea cursei cu Hockenheim, însă acesta va fi practic eliminat din calendarul competiţional. Bernie Ecclestone a dezvăluit joi că şi ediţia din acest an a Marelui Premiu al Germaniei va avea loc la Hockenheim şi că va elimina din contract clauza care limitează desfăşurarea cursei doar o dată la doi ani.

"Avem un contract cu Hockenheim, trebuie doar să modificăm anii din contract. Alterna găzduirea cu Nurburgring, aşa că vom elimina aceasta prevedere. În cazul în care contractul va decurge aşa cum ne aşteptăm, vom fi într-o formă bună", a declarat britanicul pentru agenţia de presă Reuters.

S-a răzbunat Ecclestone pe Nurburgring?

Esential 20 este numarul curselor din calendarul Formulei 1 pentru sezonul 2015
Cu numai o zi în urmă, oficialii circuitului de la Nurburgring afirmau că îşi doresc să rămână în calendarul Formulei 1, însă Ecclestone susţine că nici măcar nu a iniţiat negocieri.
Britanicul a sugerat că a luat decizia de a elimina Nurburgring din cauza faptului că nu a reuşit să cumpere circuitul când acesta a fost scos la licitaţie.

"Am vrut să cumpărăm Nurburgring, am făcut o ofertă şi cineva ne-a depăşit cu câţiva dolari. Iar apoi ei nu au putut plăti şi a fost scos din nou la vânzare. Am spus că aş fi interesat, dar au găsit pe altcineva. Aşa că nu ştiu ce se întâmplă acolo", a adăugat el.

Via Reuters

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru