La fel ca şi în sesiunea de vineri după-amiază, Nico Rosberg a stabilit cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:31.487 şi a fost urmat la puţin peste o zecime de secundă de coechipierul său Lewis Hamilton.
Red Bull Racing se anunţă a fi principala contra-candidată la pole position, însă Sebastian Vettel şi Mark Webber au ocupat locurile trei şi, respectiv, patru la peste o jumătate de secundă de lider.
Lotus şi-a adjudecat locurile cinci şi opt prin Romain Grosjean şi, respectiv, Kimi Raikkonen, iar între cei doi s-au intercalat Daniel Ricciardo (Toro Rosso) şi Fernando Alonso (Ferrari). De altfel, Ferrari a avut o nouă sesiune modestă, coechipierul Felipe Massa ocupând la final doar locul 15.
Ultimele poziţii din top 10 au fost ocupate de cei doi piloţi Force India, Adrian Sutil şi Paul di Resta, in timp ce McLaren continuă să aibă problemele cu monopostul şi în faţa propriilor suporteri, după ce Jenson Button şi Sergio Perez au obţinut doar locurile 12 şi, respectiv, 18.
Sesiunea a fost întreruptă cu steag roşu după ce pneul stanga-spate al monopostului lui Perez a cedat şi a lăsat numeroase rămăşiţe pe circuit.
Calificările pentru Marele Premiu al Marii Britanii vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 15:00, ora României.
MAREA BRITANIE - REZULTATE ANTRENAMENTE 3:
1. Nico Rosberg Mercedes 1m31.487s 18 2. Lewis Hamilton Mercedes 1m31.633s +0.146s 20 3. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m32.037s +0.550s 20 4. Mark Webber Red Bull-Renault 1m32.078s +0.591s 17 5. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m32.391s +0.904s 18 6. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m32.440s +0.953s 19 7. Fernando Alonso Ferrari 1m32.454s +0.967s 18 8. Caterham-Renault 1m34.971s +3.484s 18 20. Jules Bianchi Marussia-Cosworth 1m34.990s +3.503s 17 21. Max Chilton Marussia-Cosworth 1m36.694s +5.207s 16 22. Giedo van der Garde Caterham-Renault 1m37.443s +5.956s 18Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m32.459s +0.972s 22 9. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m32.536s +1.049s 17 10. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m32.571s +1.084s 17 11. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m32.580s +1.093s 15 12. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m32.926s +1.439s 18 13. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m33.133s +1.646s 17 14. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari 1m33.225s +1.738s 16 15. Felipe Massa Ferrari 1m33.273s +1.786s 16 16. Valtteri Bottas Williams-Renault 1m33.309s +1.822s 25 17. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m33.370s +1.883s 19 18. Sergio Perez McLaren-Mercedes 1m33.607s +2.120s 9 19. Charles Pic
Mercedes erau cei mai rapizi in calificari si inainte. Au 4 pole-uri din 7 curse peste RedBull.
Problema este in regim de cursa,uzura. Acolo vom vedea daca testul cu Pirelli i-a ajutat. Eu ma indoiesc.