Malaysia, antrenamente 3: Rosberg arată potenţialul Mercedes
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Malaysiei a început pe un circuit umed în urma unei ploi slabe care a afectat regiunea chiar înainte de start.
Totuşi, circuitul s-a uscat rapid, iar piloţii au putut concura pe pistă cu pneurile slick, cel mai rapid dintre aceştia fiind Nico Rosberg.
Cronometrat cu 1:36.877, pilotul echipei Mercedes a stabilit cel mai bun timp al weekendului şi a fost urmat de cei doi piloţi ai echipei Red Bull Racing, Sebastian Vettel şi Mark Webber, performanţe care sugerează o remediere a problemelor de vineri.
Lotus şi-a trecut în cont următoarele două poziţii prin Kimi Raikkonen şi Romain Grosjean, în timp ce McLaren nu se regăseşte decât pe locul şase prin Jenson Button.
Coechipierul său Lewis Hamilton a terminat doar pe locul nouă, întrucât a efectuat doar opt tururi după ce mecanicii au avut nevoie de câteva zeci de minute pentru a remedia monopostul în urma unei ieşiri în decor în virajul 14.
Între cei doi britanici s-au poziţionat Pastor Maldonado (Williams) şi Michael Schumacher (Mercedes), iar Kamui Kobayashi a încheiat topul primilor 10 piloţi.
Ferrari a avut parte de o nouă sesiune dificilă în care Fernando Alonso şi Felipe Massa au terminat doar pe locurile 13 şi 18.
Malaysia - Rezultate Antrenamente 3:
1. Nico Rosberg Mercedes 1m36.877 16 2. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m37.320s + 0.443 15 3. Mark Webber Red Bull-Renault 1m37.338s + 0.461 12 4. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m37.356s + 0.479 13 5. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m37.382s + 0.505 13 6. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m37.404s + 0.527 12 7. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m37.455s + 0.578 13 8. Michael Schumacher Mercedes 1m37.663s + 0.786 15 9. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m37.776s + 0.899 8 10. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m37.977s + 1.100 17 11. Bruno Senna Williams-Renault 1m38.091s + 1.214 20 12. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m38.178s + 1.301 15 13. Fernando Alonso Ferrari 1m38.246s + 1.369 17 14. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m38.285s + 1.408 16 15.Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m38.423s + 1.546 13 16. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m38.640s + 1.763 11 17. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m38.794s + 1.917 18 18. Felipe Massa Ferrari 1m39.20$s + 2.332 16 19. Vitaly Petrov Caterham-Renault 1m39.704s + 2.827 15 20. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m40.189s + 3.312 14 21. Charles Pic Marussia-Cosworth 1m41.901s + 5.024 14 22. Timo Glock Marussia-Cosworth 1m42.007s + 5.130 14 23. Pedro de la Rosa HRT-Cosworth 1m42.464s + 5.587 14 24. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m43.378s + 6.501 17
Calificările pentru Marele Premiu al Malaysiei vor avea loc cu începere de la ora 10:00.
Comentarii (4)