Magny Cours vrea să înlocuiască Paul Ricard ca gazdă a cursei franceze de F1

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 09.04.2012
Magny Cours speră să găzduiască din nou Marele Premiu al Franţei începând din sezonul 2013, chiar dacă planul actual prevede o cursă pe circuitul de la Paul Ricard.

Franta negociază de mai mult timp cu Bernie Ecclestone revenirea în calendarul competiţional al Formulei 1 prin intermediul unei curse care să aibă loc o dată la doi ani.

Actualul plan este ca Marele Premiu al Franţei să aibă loc pe circuitul de la Paul Ricard, aflat în proprietatea lui Bernie Ecclestone.

Cu toate acestea, reprezentaţii circuitului de la Magny Cours au dezvăluit că intenţionează să negocieze cu Ecclestone să înlocuiască circuitul de la Paul Ricard în planurile sale, iar ambiţiile acestora sunt cu atât mai ambiţioase cu cât Guy Ligier, fost şef de echipă în Formula 1, a fost desemnat să conducă circuitul.

"Încerc să întind o mână de ajutor. L-am sunat de mai multe ori pe Ecclestone în calitate de prieten. I-am cerut sfatul şi am vorbit despre hotelurile din zonă. Am sentimentul că Ecclestone nu va semna nimic până nu se va cunoaşte rezultatul alegerilor prezidenţiale (n.r - 6 mai). Simt că nu este totul pierdut pentru Magny-Cours", a declarat Ligier pentru publicaţia franceză L'Equipe.

Circuitul de la Magny Cours a găzduit curse de Formula 1 în perioada 1991-2008, însă a fost criticat permanent din cauza lipsei acute de hoteluri şi drumuri naţionale din zonă, care au reprezentat un obstacol pentru echipe şi fani.

Via | SkySports

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru