Chiar dacă ulterior nu a mai repetat această performanţă, danezul ocupă locul 10 în clasamentul general la numai 23 de puncte în spatele lui Button. Magnussen susţine că progresele sale din acest an sunt şi meritul lui Button, un pilot de la care a învăţat multe lucruri pe parcursul campaniei.
"Ca debutant, a fost grozav să am pe cineva alături ca Button, cu experienţa, talentul şi viteza lui. Am învăţat multe de la el şi mă aştept să continue, pentru că este un pilot complet. Este foarte bun în tot ceea ce trebuie să faci ca pilot de Formula 1. Au fost lucruri pe care le-am învăţat din tot ceea ce face, iar asta a fost grozav.
Tot ce face este să forţeze şi să facă tot ce paote pentru echipă, iar eu învăţ din asta", a declarat el.McLaren este una dintre echipele care nu şi-a stabilit încă linia de piloţi pentru sezonul următor. Presa internaţională speculează de mai mult timp că McLaren vrea să aducă în locul lui Button un pilot de top care să lupte pentru titlul mondial, însă ar putea fi nevoită să continue în aceeaşi formulă în 2015 dacă niciunul dintre aceştia nu va deveni disponibil.
Via GPUpdate
Comentarii (0)