Magnussen, foarte aproape să-l înlocuiască pe Maldonado la Renault în 2016

de Daniel Popescu
Vineri, 29.01.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Kevin Magnussen îl va înlocui pe Pastor Maldonado la Renault în sezonul 2016, după ce sponsorul pilotului din Venezuela a întârziat plata unor garanţii, potrivit presei internaţionale.

Renault a achiziţionat Lotus la sfârşitul anului trecut pentru a reveni în Formula 1 cu propria echipă de uzină. La vremea respectivă, Pastor Maldonado şi Jolyon Palmer erau deja confirmaţi pentru sezonul 2016, însă Renault este pe punctul de a face o schimbare importantă în linia de piloţi.

Potrivit unor surse din anturajul echipei, Maldonado va fi înlocuit cu Kevin Magnussen, care a concurat pentru McLaren în sezonul 2014.

Decizia vine ca urmare a faptului că Maldonado nu a reuşit să furnizeze echipei o garanţie financiară din contractul de sponsorizare de 35 de milioane de euro furnizaţi de compania petrolieră de stat din Venezuela, PDVSA. Întârzierile de plată au apărut din cauza scăderii preţului la petrol de la 100 de dolari pe baril la circa 30 de dolari pe baril în ultimul an şi jumătate.

Urmareste Automarket
Oficialii Renault au călătorit recent în Venezuela pentru a informa PDVSA că Maldonado îşi va pierde locul în echipă în cazul nerespectării contractului de sponsorizare.
Potrivit surselor, unica şansă a lui Maldonado este ca PDVSA să achite garanţia financiară în următoarele zile, însă şansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime.

Magnussen a fost promovat în Formula 1 de McLaren în 2014, însă ulterior a fost retrogradat în postul de pilot de rezervă în 2015 după sosirea lui Fernando Alonso, iar la finalul anului trecut a fost concediat de echipa britanică printr-un email trimis chiar de ziua sa de naştere. Negocierile sale ulterioare cu Haas nu au dat rezultatele scontate, întrucât noua echipă a ales serviciile lui Romain Grosjean şi Esteban Gutierrez.

Cel mai probabil, Maldonado îşi va încheia cariera de pilot de Formula 1 dacă nu-şi va păstra postul la Renault.

Via Motorsport

Comentarii (16)

  • Urîtă treaba cu concediere prin email si inca de ziua de nastere
    Rusine McLaren pentru aceasta
    26 1
  • Team McL
    Daca este adevarat este chiar jenant gestul celor de la McLaren de a-l concedia pe Magnussen! Si modul dar mai ales momentul!
    Cat despre stirea in sine, consider ca Magnussen merita mai mult decat Maldonado un volan in F1!
    12 1
  • Maldonado confirma ca n-o sa mai concureze in f1 si implicit se confirma stirea ca Magnussen e noul pilot al echipei Renault..
    2 0
  • GTS FZR 2000
    Maldonado a confirmat ca nu va concura in 2016 in F1.
    4 0
  • GTS FZR 2000
    @Team McL: "Daca este adevarat"... nu stiai de anul trecut ca Magnussen a fost concedial chiar de ziua lui, printr-un mail trimis de Dennis? Mare fan McLaren... esti...
    3 6
  • GTS FZR 2000
    @Team McL: "Daca este adevarat"... nu stiai de anul trecut ca Magnussen a fost concedial chiar de ziua lui, printr-un mail trimis de Dennis? Mare fan McLaren... esti...
    0 7
  • Maldonado a parasit echipa Lotus Renault

    http://www.skysports.com/f1/news/24231/10151873/pastor-maldonado-leaves-renault-and-wont-be-on-f1-2016-grid
    5 0
  • potrivit presei din italia si motorsport.com Magnussen este oficial pilotul Renault F1 Team

    http://www.circusf1.com/2016/01/renault-f1-scommette-giovani-piloti-magnussen-palmer-mettono-fuori-maldonado.php
    4 0
  • Oficial Madonado a anuntat ca nu va concura in 2016.Cel mai probabil cariera lui de pilot s-a incheiat.Nu a fost un pilot care s-a aflat in F1 din cauza bani si numai din cauza banilor.Nu plange nimeni dupa el era un adevarat dezastru la volan.In 2015 rezultatele sale au fost atat de slabe incat nu a reusit sa termine campionatul nici macar in fata lui Felipe Nasr.F1 a pierdut piloti extraordinari primul fiind fara indoiala japonezul Kamui Kobayashi pilotul fostelor echipe Toyota si Chaterham dar si a actualului Sauber.Apoi Bianchi,Sutil,Chilton...
    4 0
  • Team McL
    @ GTS FZR 2000 imi cer scuze daca lipsa mea crasa de cunostinte in domeniul F1 te-a lezat in vreun fel dar trebuie sa intelegi ca nu toti ne facem veacul prin paddock-ul Formulei 1, ca si tine ori Dan "Micki" Alexandrescu!
    PS Nu era nevoie sa dai doua mesaje, am inteles de prima data ce vrei sa spui!
    O zi calma sa ai!
    7 2
  • Team McL
    Stiam de anul trecut ca Magnussen nu mai face parte din organigrama McLaren, locul sau fiind luat de Stoffel Vandoorne, ceea ce nu stiam era modul mizerabil in care a ales Ron Dennis sa-l indeparteze!
    6 1
  • GTS FZR 2000
    @Team McL: Scuze dar nu este vina ca sunt doua postari indentice. Nu m-am lezat deloc, cat despre lipsa ta crasa de cunostinte in F1, nu neg nu ma asteptam la altceva.

    P.S. A fost comic ca ai scris in postul initial "daca" ceea ce a presupus ca stiai de la fata locului altceva. Si plus nu trebuie sa-ti faci veacul prin paddock-ul, ca altii, unii mai si lucreaza pe acolo sau citesc stirile.
    2 6
  • lucky70
    Gresesc cumva,sau Maldonado a castigat o cursa?Asta inseamna ca nu era un pilot chiar asa de slab,sant multi piloti care nu au castigat puncte in f1!
    3 0
  • @lucky70- Da..In 2012 cu williams..
    2 0
  • Team McL
    @ GTS FZR 2000 "A fost comic ca ai scris in postul initial "daca" ceea ce a presupus ca stiai de la fata locului altceva." !?!? Cu fraza asta ai omorat logica dar nu ma asteptam la altceva! Eu nu m-am luat de nimeni pe aici si in ciuda nick name-ului nu vorbesc despre echipa McLaren la persoana intaia plural asa ca daca ai chef sa te certi cu cineva ti-l recomand pe Mclaren 1984 Mircea!
    P.S. Relaxeaza-te!
    4 1
  • Iliescu
    Cine transmite F1 in Romania in 2016?
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru