Lotus si Manor au fost acceptate in FOTA

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 26.11.2009
Lotus si Manor au primit acceptul de a face parte din FOTA, astfel ca organizatia cuprinde in prezent toate echipele care vor concura in Formula 1 in sezonul 2010.

Reprezentatii echipelor FOTA s-au reunit in aceasta saptamana pentru a discuta cele mai importante decizii in perspectiva sezonului urmator.

Primul subiect pe lista de discutii a fost cooptarea in cadrul organizatiei a echipelor Lotus si Manor, iar acestea au fost primite in FOTA cu unanimitate de voturi. Intrucat USF1 si Campos au fost acceptate in cadrul FOTA la finalul lunii octombrie, organizatia cuprinde in prezent toate echipele care vor lua startul in sezonul 2010 al Formulei 1. Din FOTA nu lipsesc in acest moment nici Toyota sau BMW-Sauber, in ciuda faptului ca cei doi constructori s-au retras deja din Formula 1.

ALEGERI PENTRU UN NOU PRESEDINTE

Luca di Montezemolo a anuntat recent ca va demisiona din functia de presedinte al FOTA la finalul anului, astfel ca organizatia va organiza alegeri in luna decembrie. De asemenea, FOTA va alege cu aceasta ocazie si un vice-presedinte, insa Toyota, echipa actualului detinator al functiei (John Howett), s-a retras din Formula 1 la finalul sezonului 2009.

ECHIPELE, DETERMINATE SA ORGANIZEZE O LANSARE COMUNA A MONOPOSTURILOR

Echipele doresc in continuare sa organizeze o lansare comuna pentru toate monoposturile din sezonul 2010, pentru a reduce costurile festivitatilor.

Reprezentatii echipelor poarta negocieri cu Bernie Ecclestone, detinatorul drepturilor comerciale, pentru a gasi cea mai buna solutie din punct de vedere a transmiterii lansarii monoposturilor pe posturile de televiziune.

In ceea ce priveste situatia echipelor Toyota si BMW-Sauber, situatia se va clarifica numai dupa intalnirea Consiliului Mondial al FIA programata pentru 11 decembrie.

Informatiile prezentate au fost dezvaluite de publicatia Autosport, care citeaza surse interne apropiate echipelor. Se anticipeaza ca FOTA va publica in perioada urmatoare un comunicat oficial de presa pe aceasta tema.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru