Lotus: "Obiectivul rămâne locul patru în clasamentul constructorilor"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 19.06.2012
Lotus îşi păstrează neschimbat obiectivul de a terminat sezonul pe locul patru şi consideră că numai anumite circumstanţe au împiedicat echipa să obţină o victorie.

Lotus ocupă locul trei în clasamentul constructorilor pe baza rezultatelor consecvente obţinute de Kimi Raikkonen şi Romain Grosjean, chiar dacă nu mai puţin de cinci echipe au obţinut cel puţin o victorie în acest sezon.

Gerard Lopez, proprietarul echipei, consideră că Mercedes şi Ferrari reprezintă principalii rivali ai echipei, însă este încrezător că Lotus va învinge măcar una dintre aceste două team-uri de referinţă ale Formulei 1.

"Obiectivul rămâne să terminăm pe locul patru şi cred că este o ţintă realistă. Dacă vom putea obţine mai mult vom accepta, dar obiectivul este un loc în primii patru. Şi cred că în acest moment suntem una dintre echipele foarte bune datorită celor doi piloţi capabili să câştige puncte", a declarat omul de afaceri luxemburghez pentru publicaţia britanică Autosport.

Lopez admite că şi-ar fi dorit ca Lotus să-şi fi trecut deja numele pe lista câştigătorilor de curse din acest an, însă insistă că este mulţumit atât timp cât Raikkonen şi Grosjean continuă să câştige puncte cu regularitate.

"Lucrurile trebuie să se pună cap la cap.

În Canada, diferenţialul lui Raikkonen nu a funcţionat şi a pierdut jumătate de secundă, astfel că ar fi trebuit să fie în a doua linie. Grosjean a comis o eroare cu noul său set de pneuri şi asta nu l-a ajutat. Dacă începi de pe locurile 7 şi 11 poţi termina pe podium. Poţi câştiga şi cursa, dar este dificil. Pentru ca noi să câştigăm trebuie ca tot pachetul să funcţioneze, dar sunt mulţi oameni care încearcă să facă acelaşi lucru. Dar eu sunt mulţumit atât timp cât ambii piloţi continuă să obţină puncte", a mai precizat el.

Via | Autosport

Taguri: Lopez, Lotus

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru