Şeful adjunct Federico Gastaldi speră ca lipsa de competitivitate de la Silverstone, care a fost remarcată şi în calificări, să fie doar un accident. El consideră că etapa de la Budapesta va scoate în evidenţă dacă echipa beneficiază sau nu de un monopost competitiv.
"Dacă ne uităm la weekend în ansamblu, nu am fost capabili să arătăm adevăratul ritm pe care l-am văzut pe cele mai multe circuite în acest sezon. Budapesta ar trebui să evidenţieze dacă asta a fost doar o caracteristică pentru circuitul de la Silverstone sau dacă rivalii au obţinut un avantaj în faţa noastră", a declarat el.
În plus, Gastaldi este încrezător că Lotus are abilitatea de a înregistra progrese în a doua parte a sezonului, chiar dacă echipa este deja cu mult peste performanţele înregistrate în 2014.
"În termeni de performanţe, este clar că am făcut un mare pas înainte când ne uităm unde eram anul trecut.
Dar dacă ne uităm unde eram cu doi-trei ani în urma este clar că avem potenţial pentru îmbunătăţiri. Putem face progrese pentru monopost în privinţa vitezei şi fiabilităţii, dar întotdeauna vrei ca monopostul să fie mai rapid şi să nu aibă nicio defecţiune tehnică", a adăugat el.Via Lotus
Comentarii (0)