Lotus: "James Allison nu pleacă la Mercedes"

de Daniel Popescu
Luni, 28.01.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lotus a confirmat că Mercedes i-a făcut o ofertă directorului tehnic James Allison, însă susţine că britanicul nu va părăsi echipa.

Presa internaţională a speculat săptămâna trecută că Mercedes încearcă să-l recruteze pe James Allison, directorul tehnic al celor de la Lotus, în ciuda faptului că are deja numeroşi ingineri de top în cadrul echipei.

Informaţia nu a fost încă confirmată oficial de niciuna dintre cele două părţi, însă o sursă din cadrul Lotus a dezvăluit pentru publicaţia elveţiană SpeedWeek că oferta este reală.

În plus, sursa afirmă că Mercedes l-a abordat pe Allison prin preşedintele fără rol de executiv Niki Lauda, dar dă asigurări că britanicul nu va accepta să plece la Mercedes. "Lauda îl sună pe Allison în fiecare zi, dar contractul lui Allison este 'beton'. În plus, nu vrea să plece", a declarat sursa.

Urmareste Automarket
Mercedes i-a făcut o ofertă concretă şi lui Paddy Lowe, directorul departamentului de inginerie al McLaren, căruia i-a propus un salariu de aproximativ un milion de euro pe an, dublu decât cel pe care îl încasează în prezent de la britanici.
Lowe nu a dat încă un răspuns la oferta primită, iar Ross Brawn a susţinut ulterior că acesta va veni la Mercedes doar dacă el va părăsi funcţia de şef.

Via GMM

Comentarii (1)

  • De unde are Mercedes atatia bani, deoare Dieter Zetsche a spus ca nu va mari bugetul echipei pentru 2013?. In cel mai bun caz a spus ca vin bani din DTM dar nu mai mult de 40 de milioane, ceea ce inseaman ca Mercedes are un buget de 195-200 de milioane sub cat au Red Bull, Ferrari si Mclaren.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru