Lotus îşi îndreaptă atenţia spre sezonul 2011

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 07.07.2010
Lotus va introduce un ultim update la Silverstone înainte de a se concentra exclusiv asupra dezvoltării monopostului pentru 2011.

Lotus Racing s-a evidenţiat ca cea mai bună dintre noile echipe acceptate în Formula 1 în acest sezon, iar malaezienii îşi propun să reducă şi mai mult diferenţa faţă de echipele tradiţionale prin intermediul unui nou update aerodinamic pregătit pentru Marele Premiu al Marii Britanii.

Pe de altă parte, după încheierea cursei de la Silverstone din acest weekend, Lotus Racing se va concentra în exclusivitate pe dezvoltarea monopostului pentru sezonul 2011, potrivit declaraţiilor lui Mike Gascoyne, directorul tehnic al echipei.

"Vrem să facem un nou pas înainte în acest weekend cu un update care ne va da o nouă şansă să luptăm cu echipele din faţa noastră. Avem câteva părţi cu o greutate uşoară în jurul monopostului care, pe lângă alte beneficii, ne vor ajuta să folosim balastul într-un mod mai eficient, iar piloţii vor avea o şansă mai bună să optimizeze stabilitatea şi setările. De asemenea, avem ultimele modificări majore de aerodinamică, inclusiv o nouă podea şi diferite update-uri la plăcile laterale, iar apoi atenţia echipei de design se va întoarce spre monopostul de anul viitor", a precizat britanicul.

La începutul acestui sezon, Lotus a anunţat că pentru 2011 îşi propune să câştige puncte cu regularitate.

Via | Lotus Racing

Comentarii (1)

  • NeoGalaxy
    Eternal Ferrari Fan
    Ce pacat... si eu care ma temeam ca la sfarsitul sezonului Lotul o sa aiba mai multe puncte ca favoritii mei de la Ferrari! Macar s-au distrat bine la cursa cu numarul 500... poate cea mai urata amintire pentru ei de anul acesta.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru