Romain Grosjean a obţinut abia în luna decembrie prelungirea contractului cu Lotus pentru sezonul 2013, iar noua înţelegere este valabilă pentru un singur an.
Echipa britanică a amânat mai mult timp o decizie finală în urma numeroaselor incidente în care a fost implicat francezul şi care au dus inclusiv la suspendarea de o etapă după provocarea unei coliziuni în lanţ în startul Marelui Premiu al Belgiei.
Gerard Lopez, proprietarul Lotus, afirmă însă că Grosjean are viitorul asigurat la echipă pe termen lung, motiv pentru care nu mai are niciun motiv să comită incidente şi în sezonul care va începe peste numai două săptămâni.
"Este un tip diferit. Ştie ce are de făcut şi nu mai este sub presiune. Practic, i-am spus că are un viitor pe termen lung cu noi şi că poate aborda fiecare cursă la timpul ei, antrenament cu antrenament. Are viteza necesară pentru a câştiga curse şi cred că avem o echipă bună de piloţi", a declarat el în cadrul unui interviu acordat agenţiei de presă Reuters.
Presa internaţională a speculat că Lotus va avea în acest an un sponsor principal prin intermediul companiei americane Honeywell, însă Lopez a confirmat că negocierile au eşuat din cauza sumei de bani oferite."Am avut unele discuţii şi câteva au fost chiar avansate.
Este important să avem pachetul potrivit, iar în pachetul potrivit depinde în mare măsură şi de partea financiară. Probabil că am fi putut semna doua contracte de sponsorizare, dar este mai bine să ne asigurăm că semnam ceea ce este potrivit pentru noi. Probabil vom semna ceva pe parcursul sezonului", a mai precizat el.Via Reuters
Comentarii (7)