Lance Stroll nu a concurat în calificările și cursa din cadrul etapei de Formula 1 de la Nurburgring din urmă cu două săptămâni. La vremea respectivă, echipa a anunțat că pilotul canadian nu se simte bine, fără să ofere însă detalii suplimentare.
Stroll a dezvăluit însă acum pe pagina să oficială de pe rețeaua de socializare Instagram ca, după ce a părăsit circuitul de la Nurburgring în dimineața cursei, a fost testat pozitiv pentru Covid-19.
"Întrucât nu mă simțeam bine, duminică seară am făcut un test pentru Covid-19. A doua zi, rezultatul a venit pozitiv, așa că m-am izolat 10 zile. Din fericire, simptomele au fost destul de ușoare", a explicat el.
Stroll a dat însă asigurări că nu a știut că are Covid-19 înainte de plecarea de la circuit și că s-a izolat imediat după ce a început să aibă probleme de sănătate.
"Am ajuns la Nurburgring după ce am fost testat negativ înainte de eveniment. Sâmbătă dimineață am început să nu mă simt bine, cu dureri de stomac.
Am urmat protocolul FIA, m-am izolat și nu am revenit în paddock. Am plecat acasă duminică dimineață", a scris Stroll.În plus, Stroll a dezvăluit că a fost testat negativ pentru Covid-19 în această săptămână, motiv pentru care va putea participa la etapa de Formula 1 din Portugalia care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.
"Am fost testat din nou luni, iar rezultatele au fost negative. Mă simt într-o formă grozavă și aștept cu nerăbdare să concurez în Portugalia", a încheiat el.
În cursa din Germania, Stroll a fost înlocuit cu Nico Hulkenberg, care a obținut locul 8. Stroll a devenit astfel al doilea pilot de Formula 1 care a avut Covid-19, după coechipierul său de la Racing Point, Sergio Perez, care a absentat din această cauză în cursa de la Silverstone.
Via Formula1, Lance Stroll
Se stie ca $troll s-a simtit rau inca din Rusia. Nesimtitul asta a venit pe circuit cu simptome punand in pericol echipa, presa si pilotii. Foarte posibil sa fi stiut ca are covid. $troll merita o suspendare si papi o amenda.