Kubica: "Titlul mondial inseamna totul pentru mine"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Pilotul echipei BMW-Sauber a avut parte de un sezon foarte bun in 2008, reusind sa obtina prima victorie din cariera si luptand pentru titlul mondial pana aproape de finalul sezonului.
Desi a terminat campionatul pe locul 4, o parte a presei de specilitate l-a catalogat drept cel mai bun pilot al sezonului, prin prisma rezultatelor obtinute cu o echipa care nu a luptat pentru titlu.
Cu toate acestea, polonezul a marturisit ca se va considera cel mai bun pilot din F1 doar atunci cand va reusi sa castige titlul mondial. "Cel mai bun pilot este cel care castiga cele mai multe puncte. Asta este important. Este frumos sa vezi ca oamenii pot vedea ce ai obtinut, este un sentiment placut. Dar este mult mai bine sa castigi titlul mondial pentru ca asta este tot ce conteaza. Ar fi mai bine pentru mine sa castig titlul si sa fie oameni care sa spuna ca nu sunt un pilot chiar asa de bun, decat sa termin pe locul 4 si oamenii sa spuna ca am facut o treaba buna", a declarat Kubica pentru publicatia Autosport.
Privind spre sezonul care va incepe la finalul lunii martie, Kubica considera ca este mult prea devreme pentru a putea spune daca echipa sa va fi atat de puternica pentru a-i permite sa atace titlul. "Este prea devreme sa judecam daca vom face pasul decisiv sau nu. Ideal ar fi sa luptam pentru titlu pana la sfarsit si sa obtinem rezultate mai bune decat in acest an, dar este greu de anticipat. Anul viitor reprezinta o mare provocare cu atat de multe schimbari de regulament. Trebuie sa fii norocos sa o iei pe directia cea buna inca de la inceput", a mai spus Kubica.
Comentarii (0)