Kubica: "Renault a depăşit toate aşteptările în 2010"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 06.07.2010
Robert Kubica crede că Renault a obţinut rezultate peste aşteptări în acest sezon, deşi admite că şi-ar fi dorit să lupte pentru victorii.

După mai multe sezoane petrecute la BMW-Sauber, Robert Kubica a făcut pasul spre Renault, în speranţa că va găsi o echipă care să se potrivească mai bine stilului său şi care să poată lupta pentru primele poziţii.

Chiar dacă a trecut printr-o schimbare de proprietar după ce s-a aflat sub spectrul retragerii din campionat, Renault a reprezentat una dintre surprizele actualului sezon în special prin performanţele obţinute de Kubica, care şi-a trecut în cont 83 de puncte, cu numai 15 mai puţine decât cele câştigate de Fernando Alonso la Ferrari.

În acest context, polonezul crede că actuala sa echipă a depăşit pronosticurile făcute la începutul sezonului. "Până acum, ne-am calificat în top 10 la fiecare cursă şi, cu excepţia MP al statului Bahrain, cea mai slabă clasare a fost locul şapte. În ansamblu putem fi mulţumiţi de treaba pe care am făcut-o. Bineînţeles, am avut mai mult loc pentru îmbunătăţiri la începutul sezonului, dar am reuşit să ne apropiem de echipele de top, iar băieţii de la fabrica au muncit din greu pentru a menţine ritmul îmbunatăţirilor".

"Va fi foarte dificil să găsim ultimele zecimi care ne separă de frunte, dar cred că putem fi foarte mândri de ceea ce am obţinut până acum, pentru că la început eram departe.

Cred că nimeni nu se aştepta să obţinem astfel de rezultate", a declarat Kubica în cadrul unui preview pentru Marele Premiu al Marii Britanii.

Renault va introduce un nou update pentru cursa de la finalul acestei săptămâni, însă pilotul polonez preferă să rămână precaut în privinţa performantei pe care o poate obţine, mai ales că circuitul de la Silverstone include o nouă secţiune de mare viteză.

"Este foarte dificil de judecat. În mod normal, Silverstone este provocator pentru setări şi pentru găsirea stabilităţii, pentru că există o diferenţă mare între virajele lente şi cele de mare viteză şi nu sunt oprea multe viraje de viteză medie între ele. Forţa de apăsare aerodinamică este esenţială şi, cu modificările pe care le-am efectuat la monopost pentru ultima cursă, va fi interesant să vedem dacă ne aduc un avantaj pe secţiunile de viteza", a mai precizat el.

Via | Renault

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru