Kubica nu exclude victoria la Spa-Francorchamps
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Renault este singura echipă care a reuşit să se infiltreze pe grila de start între cele trei pretendente la titlul mondial, ocupând locul trei prin Robert Kubica. Polonezul a fost la un pas să repete performanţa de la Monte Carlo, însă a pierdut locul doi în favoarea lui Lewis Hamilton în ultimele secunde ale calificărilor.
Rezultatele sale vin la capătul unor performanţe remarcabile pe tot parcursul weekendului, indiferent de vreme, motiv pentru care Kubica este încrezător că poate pune probleme rivalilor.
"Orice se poate întâmpla. Vremea a fost schimbătoare, dar am fost în primii cinci în toate sesiunile. Este bine pentru noi să revenim în top trei după ce am introdus sistemul F-duct, care funcţionează bine", a declarat el reporterilor prezenţi în paddock-ul de la Spa.
Renault a introdus în premieră în Belgia propria versiune a sistemului de ventilaţie F-duct, element care a contribuit la ascensiunea din acest weekend a lui Kubica.
În ciuda optimismului arătat pentru cursa din această după-amiază, polonezul admite că Red Bull Racing ar putea fi imbatabila dacă vremea o va permite.
"Cred că Red Bull sunt în afara razei de acţiune, iar McLaren este foarte puternică, dar vom da tot ce putem", a mai precizat el.Via | BBC Sport
Comentarii (0)