Kubica mai are nevoie de o singură operaţie

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 14.02.2011
Robert Kubica a trecut cu bine de operaţia suferită vineri şi mai are nevoie de o singură intervenţie chirurgicală înainte de a începe perioada de recuperare.

Robert Kubica a fost operat vineri la umărul şi piciorul drept, după ce cu aproape o săptămână în urmă fusese operat la braţul de pe aceeaşi parte în urma gravului accident suferit în raliuri.

Francesco Lanza, doctorul care l-a operat pe pilotul echipei Renault, consideră că operaţia a avut succes, chiar dacă la un moment dat au apărut complicaţii din cauza unor plăcuţe de titan pe care pacientul le avea în urma unui accident de maşina suferit în 2003.

"Aş spune că operaţia a decurs bine, având în vedere complexitatea acesteia. A fost posibil să reducem fracturile umărului şi am plasat o nouă plăcuta mai lungă care să acopere ambele fracturi, pe lângă câţiva stimulatori de oase. Secţiunea cotului trebuie încă reparată, iar această parte este cea mai complicată".

"A trebuit să amânăm operaţia (n.r - la cot) pentru că pacientul trebuie poziţionat mai bine, trebuie întors, dar condiţiile nu ne permit să gestionăm un pacient atât de mult la patru sau cinci zile după ce a primit îngrijire intensivă pentru complicaţii generale.

Vom avea ulterior această ultimă operaţie , după care aş spune că în sfârşit terminăm intervenţiile chirurgicale pentru Robert", a declarat medicul.

Acesta a mai confirmat că polonezul va începe perioada de recuperare înainte de a se externa din spital.

Via | Autosport

Comentarii (1)

  • Doamne ajuta-l sa se insanatoseasca!
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru