Robert Kubica a revenit oficial în sporturile cu motor cu ocazia a două raliuri locale desfăşurate în Italia la 19 luni după accidentul suferit în luna februarie a anului trecut şi a intrat în atenţia furnizorului de pneuri Pirelli pentru un post de pilot de teste în sezonul următor.
Potrivit lui Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al italienilor, o astfel de colaborare depinde de abilitatea polonezului de a pilota un monopost de Formula 1, întrucât mâna sa dreaptă nu s-a vindecat complet.
"Nu am mai vorbit cu Kubica în ultimul timp, dar lucrăm la câteva proiecte care l-ar putea implica, aşa că ar putea fi o posibilitate. Nu ştiu dacă este capabil să facă asta în prezent. Dar este genul de persoană pe care o căutăm şi, dacă poate reveni din punct de vedere fizic, poate că dacă va face un an cu noi va fi în măsură să revină în Formula 1 în 2014. Ar fi minunat. Vrem să continuăm să ajutăm piloţii să ajungă în Formula 1. După un post de pilot în Formula 1, parteneriatul cu Pirelli pentru teste trebuie să fie cel mai bun din lume", a declarat britanicul pentru publicaţia Auto Motor und Sport.
În prezent, pilotul de teste al celor de la Pirelli este Jaime Alguersuari, însă spaniolul a dezvăluit recent că este foarte aproape de o revenire în Formula 1 anul viitor. Pirelli foloseşte în prezent pentru teste un monopost Renault R30 din sezonul 2010, ultimul cu care Kubica a concurat în Formula 1.
Comentarii (0)