Kobayashi, la un pas de un contract cu Toyota
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Kobayashi a debutat in Formula 1 in Marele Premiu al Braziliei, inlocuindu-l pe Timo Glock in urma accidentului suferit de german in calificarile pentru Marele Premiu al Japoniei.
Japonezul a facut o impresie buna in cursa de la Interlagos, reusind sa ii tina piept cu brio lui Jenson Button, care in acel moment lupta pentru cucerirea titlului mondial. Kobayashi si-a demonstrat din nou talentul in cursa de la Abu Dhabi, reusind sa cucereasca primele sale puncte in Formula 1 dupa ce l-a depasit pe acelasi Button.
In urma prestatiilor sale foarte bune, Toyota Racing analizeaza posibilitatea de a-i oferi un contract pentru sezonul 2010, in contextul in care echipa nu a stabilit inca linia de piloti.
"Trebuie sa il luam serios in considerare, intrucat a obtinut rezultate foarte bune. Sunt foarte impresionat si am fost din nou fericiti. Ne place foarte mult spiritul sau de lupta. Nu este intimidat de nimeni, iar acesta este un aspect pozitiv", a declarat John Howett, presedintele Toyota Racing, citat de publicatia britanica Autosport.
Toyota a fost refuzata succesiv de doi dintre cei mai talentati piloti de pe grila de start, Robert Kubica si Kimi Raikkonen, iar echipa nu exclude acum posibilitatea de a miza pe o linie de piloti tanara, in detrimentul experientei.
"Discutam despre acest lucru in acest moment.
Sunt cativa piloti care nu au inca contracte si pe care ii putem lua in considerare, dar daca nu vor fi disponibili putem aborda o noua directie", a adaugat el.Toyota Racing ar putea confirma linia de piloti pentru sezonul 2010 dupa 15 noiembrie, cand echipa va afla bugetul pe care se bazeaza anul viitor in urma unei intruniri a consiliului de conducere.
Via | Autosport
Intotdeauna am crezut ca un pilot de Formula 1 este ceva mai mult decat un baiat care spera la o masina buna. M-am gandit ca fiecare pilot trebuie sa ia parte in echipa si sa fie un pol in echipa. Dar sunt piloti care nu fac decat sa dea declaratii si piloti care nu sunt entuziasmati decat cand au masina buna. Probabil ca daca vine un pilot pus pe stresatul celorlalti si ceilalti se vor implica mai mult decat o fac pana acum.