Kobayashi, entuziasmat după primul podium din carieră

de Daniel Popescu
Luni, 08.10.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Kamui Kobayashi a admis că este încântat de primul podium în Formula 1 obţinut duminică la Suzuka după o serie de oportunităţi ratate.

Înaintea Marelui Premiu al Japoniei, Sauber obţinuse trei podiumuri prin Sergio Perez, în timp ce coechipierul său Kamui Kobayashi ratase o serie de oportunităţi similare, cea mai clară fiind cea de la Spa-Francorchamps, când a plecat de pe locul doi înainte de a abandona în urma accidentului colectiv provocat de Romain Grosjean.

Lucrurile au mers însă mult mai bine pentru pilotul japonez în faţa propriilor superteri, atunci când a rezistat asaltului final din partea lui Jenson Button pentru a urca pe a treia treaptă a podiumului.

Urmareste Automarket
"A fost o cursă fantastică.
Am muncit din greu pentru a obţine un podium, iar coechipierul meu avea deja câteva. Am avut şi eu câteva şanse în calificări cu clasări bune pe grila, dar niciodată nu am avut noroc. M-am chinuit la starturi, dar de data aceasta a fost un start bun de pe trei. Am fost încrezător pe parcursul săptămânii, aşa că atunci când am câştigat o poziţie după start am fost destul de sigur că pot fi pe podium. Apoi la un moment dat m-am chinuit mult pentru a-l ţine deoparte pe Button. Ultimul stint a fost foarte dificil"
, a declarat el. Kobayashi a demonstrat din plin că nu este obişnuit să urce pe podium de premiere.

Japonezul nu a ştiut exact care este poziţia locului trei pe podium, iar ulterior a cerut sfaturi despre cum poate arunca sticla de şampanie pentru a fi prinsă de mecanicii care îl felicitau.

Via Sauber

Comentarii (3)

  • Kamui nu a abandonat la Spa. A terminat pe 13 sau 14 dar 100% nu a abandonat
    6 1
  • Felicitari Koba...sper deosebire de podiumurile lui Perez care au venit dupa cateva strategii miraculoase..acesta a venit pe fondul unei curse consistente.
    6 0
  • ferrari 2012
    koba is the best,el merita sa fie la MCLAREN nu Perez
    5 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru