Japonia, antrenamente 2: Red Bull se impune în faţa celor de la Mercedes

de Daniel Popescu
Vineri, 11.10.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastian Vettel a stabilit cel mai bun timp în a doua sesiune de antrenamente libere de la Suzuka şi i-a devansat pe Mark Webber şi Nico Rosberg.

Esential 3 accidente importante au avut loc in a doua sesiune de antrenamente
0.262 secunde a fost avansul lui Vettel in fata lui Rosberg
41 de tururi a efectuat Valtteri Bottas in aceasta sesiune, mai multe decat orice alt pilot
Red Bull Racing şi-a luat revanşa pentru înfrângerea din prima sesiune de antrenamrente libere din cadrul Marelui Premiu al Japoniei printr-o ripostă pe măsură în a doua sesiune.

Cronometrat cu 1:33.852, Sebastian Vettel a stabilit timpul de referinţă şi l-a învins pe coechipierul său de la Red Bull, Mark Webber, cu aproape două zecimi de secundă.

Mercedes a fost astfel nevoită să se mulţumească doar cu locul trei obţinut de Nico Rosberg, în timp ce Lewis Hamilton a fost doar al şaselea. Între cei doi piloţi ai echipei germane s-au infiltrat cei de la Lotus prin Kimi Raikkonen şi Romain Grosjean, în timp ce Daniel Ricciardo a continuat evoluţiile bune şi a terminat pe locul şapte pentru Toro Rosso.

Ferrari nu a reuşit să impresioneze prin performante nici în această sesiune, iar Felipe Massa a terminat pe locul opt şi l-a învins din nou pe coechipierul Fernando Alonso, clasat doar pe poziţia a 10-a după o serie de greşeli personale.

Între cei doi şi-a făcut loc pe nouă Jenson Button de la McLaren.

Raikkonen, Perez şi Pastor Maldonado au fost protagoniştii unei serii de incidente pe parcursul sesiunii. Pilotul echipei Lotus a pierdut controlul volanului în virajul Dunlop 30 şi a rămas blocat pe pietriş cu o jumătate de oră înainte de finalul sesiunii, în timp ce Maldonado a lovit pneurile de protecţie de pe marginea circuitului în virajul Degner. Cel mai serios incident a fost însă provocat de Perez, care a lovit violent barierele după ce a pierdut controlul monopostului McLaren la intrarea în virajul Spoon.

Ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Japoniei va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 06:00, ora României.

JAPONIA - REZULTATE ANTRENAMENTE 2:

 1.  Sebastian Vettel     Red Bull-Renault      1m33.852s           35
 2.  Mark Webber          Red Bull-Renault      1m34.020s  +0.168s  35
 3.  Nico Rosberg         Mercedes              1m34.114s  +0.262s  36
 4.  Kimi Raikkonen       Lotus-Renault         1m34.202s  +0.350s  17
 5.  Romain Grosjean      Lotus-Renault         1m34.411s  +0.559s  30
 6.  Lewis Hamilton       Mercedes              1m34.442s  +0.590s  36
 7.  Daniel Ricciardo     Toro Rosso-Ferrari    1m34.473s  +0.621s  30
 8. 
Felipe Massa Ferrari 1m34.698s +0.846s 35 9. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m34.912s +1.060s 34 10. Fernando Alonso Ferrari 1m35.087s +1.235s 32 11. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m35.089s +1.237s 36 12. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m35.109s +1.257s 34 13. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari 1m35.182s +1.330s 34 14. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m35.275s +1.423s 35 15. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m35.341s +1.489s 25 16. Sergio Perez McLaren-Mercedes 1m35.709s +1.857s 8 17. Valtteri Bottas Williams-Renault 1m36.136s +2.284s 41 18. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m36.722s +2.870s 6 19. Charles Pic Caterham-Renault 1m37.630s +3.778s 31 20. Giedo van der Garde Caterham-Renault 1m37.905s +4.053s 36 21. Max Chilton Marussia-Cosworth 1m38.121s +4.269s 33

Comentarii (7)

  • Cele doua Ferrari s-au cam ascuns in aceasta dimineata.
    Cu siguranta maine in calificari Fernando se va clasa intr-un din primele 2 linii, probabil chiar langa Vettel. Masina Ferrari este mult mai competitiva aici decat in Corea. Cu un start foarte bun, cum Fernando ne-a obisnuit, Fernando ar putea prelua conducerea inca din primul viraj. Cu ritmul excelent de cursa al celor de la Ferrari, Fernando trebuie sa castige maine,
    5 24
  • @Bleah
    Tu realizezi ai scris??
    13 5
  • Claudiu
    In prima sesiune Hamilton a scos 1m34.157s pe harduri, iar acum 1m34.442s pe medii. Vettel a scos pe medii 1m33.852s. Cam mica diferenta intre Ham pe harduri si Vettel pe medii. Cred ca Ham nu a aratat tot ce poate pe medii si va fi in pol.
    6 4
  • Claudiu
    Apropo ultima sesiune incepe la 5.00 nu la 6.00.
    4 0
  • florin sm
    @bleah! sa te bucuri daca fer va fi pe 5-6. da stiu ca esti mare fan alonso dar accepta realitatea..... si sincer sa fiu m-as bucura sa castige alonso daca nu poate ham.
    3 0
  • "Cel mai serios incident a fost însă provocat de Perez, care a lovit violent barierele după ce a pierdut controlul monopostului McLaren la intrarea în virajul Spoon."

    Io p'asta nu-l vad bine. Prea se arunca cu capul inainte de ceva vreme
    1 0
  • tot vettel castiga
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru