Italia negociază prelungirea contractului pentru circuitul de la Monza

de Daniel Popescu
Marti, 19.05.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Oficialii Marelui Premiu al Italiei se vor întâlni la Monaco cu Bernie Ecclestone pentru a discuta prelungirea contractului pentru cursa de la Monza după ediţia de anul viitor.

Monza face parte din istoria Formulei 1, dar trebuie să plătească.

Bernie Ecclestone
Marele Premiu al Italiei riscă să fie exclus din calendarul competiţional în sezonul 2017 din cauza neînţelegerilor cu privire la valoarea taxei de participare.

În încercarea de a păstra cursa în competiţie, oficialii circuitului au reuşit să stabilească o întâlnire cu Bernie Ecclestone cu ocazia Marelui Premiu al statului Monaco de la sfârşitul acestei săptămâni.

Ecclestone insistă că singura modalitate prin care Monza poate rămâne în calendarul competiţional este achitarea unei taxe de participare în valoare de 20 de milioane de euro pe an, la care britanicul în vârstă de 84 de ani nu vrea să renunţe.

"Pentru Monza am aplicat aceleaşi condiţii economice ca pentru alte circuite europene. Există un contract pentru cursa din 2015, dar nu şi pentru sezoanele următoare. Da, Monza face parte din istoria Formulei 1, dar trebuie să plătească", a declarat el.

Italia riscă să se alăture astfel Germaniei, care a rămas fără cursa de Formula 1 începând din acest an, iar Fernando Alonso nu exclude această variantă.

"Cred că este una dintre cele mai bune curse ale anului.

Podiumul este grozav acolo cu toţi fanii pe linia de start-sosire. Este casa celor de la Ferrari şi este foarte importantă pentru Formula 1. Dar şi Marele Premiu al Germaniei este foarte important şi acum nu mai este", a precizat spaniolul.

Via Motorsport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru