India critică programarea cursei din 2012 în aprilie

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 09.08.2011
India este nemulţumită de programarea cursei din sezonul 2012 în luna aprilie şi insistă că circuitul va fi finalizat la timp pentru cursa inaugurală din octombrie.

Bernie Ecclestone este determinat să mute Marele Premiu al Indiei din luna octombrie în luna aprilie, ca parte a unor ample schimbări în structura calendarului.

Reprezentaţii circuitului se tem însă ca vremea va fi prea caldă în perioada repsectiva, ceea ce ar putea provoca probleme pentru piloţi.

"Nu sunt mulţumit cu luna aprilie pentru că va fi prea cald. Dar dacă trebuie să mergem în aprilie, vom merge în aprilie. Însă cred că perioada ideală pentru India este atunci când este mai răcoare. Poate martie sau ocotmbrie, noiembrie sau decembrie", a declarat Vicky Chandhok, preşedintele Federaţiei de Motorsport din India.

Lucrările la circuitul din apropiere de New Delhi sunt în plină desfăşurare, însă vor fi finalizate la timp, potrivit declaraţiilor lui Chandhok. Acesta a negat că amânarea inspectiiei finale a circuitului de către FIa pentru 1 septembrie ar avea vreo legătură cu întârzierea lucrurilor.

"Au fost motive pur administrative. Charlie Whiting (n.r - directorul de curse al FIA) ne-a întrebat dacă nu are mai mult sens să combine vizita cu Coreea de Sud, pentru că va vizita această tară la sfârşitul lunii.

La întoarcere va zbura la Delhi, aşa că are sens pentru FIA", a adăugat el.

Ediţia inaugurală a Marelui Premiu al Indiei va avea loc în 30 octombrie.

Via | Reuters

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru