India, antrenamente 1: Hamilton, cel mai bun timp

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 28.10.2011
Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în prima sesiune de antrenamente libere de pe circuitul Buddh, care a marcat debutul Indiei în calendarul Formulei 1.

India, a doua ţară a lumii după numărul de locuitori, a debutat vineri oficial în calendarul Formulei 1 cu prima sesiune de antrenamente libere din istorie.

Aşa cum era de aşteptat, incidentele nu au lipsit, iar sesiunea a fost întreruptă după numai cinci minute din cauza unui câine care a intrat pe circuit. Ulterior, principala problemă a fost praful de pe pistă, însă pe măsură ce piloţii au ieşit pe traseu aderenţa s-a îmbunătăţit vizibil.

În cele din urmă, cu un ultim efort pe final, Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pe un tur de pistă după ce a fost cronometrat cu 1:26.836 şi i-a devansat cu peste o jumătate de secundă pe cei doi piloţi ai echipei Red Bull Racing, Sebastian Vettel şi Mark Webber.

Între timp, coechipierul său de la McLaren, Jenson Button, a ocupat locul patru, urmat de cei doi germani de la Mercedes GP, Michael Schumacher şi Nico Rosberg. Poziţia a şaptea i-a revenit lui Felipe Massa, însă Fernando Alonso a avut o zi neagră la volanul celuilalt monopost Ferrari, terminând pe ultima poziţie după un singur tur cronometrat.

Spaniolul a oprit monopostul pe circuit spre finalul primei ore de antrenamente în urma unei defecţiuni tehnice, cel mai probabil la motor.

Acesta nu a fost însă un incident singular: Jaime Alguersuari a pierdut controlul monopostului Toro Rosso la ieşirea din virajul 9 şi a lovit barierele de protecţie cu partea laturală. Aproape simultan, Pastor Maldonado a oprit monopostul Williams pe circuit dion cauza unei defecţiuni majore la motorul Cosworth.

India - Rezultate Antrenamente 1:

Loc Pilot Echipa Timp Diferenta Tururi
1 Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1:26.836   22
2 Sebastian Vettel RBR-Renault 1:27.416 0.580 23
3 Mark Webber RBR-Renault 1:27.428 0.592 27
4 Jenson Button McLaren-Mercedes 1:28.394 1.558 23
5 Michael Schumacher Mercedes 1:28.531 1.695 23
6 Nico Rosberg

Mercedes

1:28.542 1.706 29
7 Felipe Massa Ferrari 1:28.644 1.808 22
8 Adrian Sutil Force India-Mercedes 1:28.705 1.869 23
9 Sebastien Buemi STR-Ferrari 1:29.219 2.383 24
10 Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1:29.355 2.519 29
11 Paul di Resta Force India-Mercedes 1:29.700 2.864 24
12 Vitaly Petrov Renault 1:29.705 2.869 22
13 Bruno Senna Renault 1:29.799 2.963 20
14 Sergio Perez Sauber-Ferrari 1:30.132 3.296 25
15 Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1:30.367 3.531 21
16 Jaime Alguersuari STR-Ferrari 1:30.566 3.730 19
17 Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1:30.669 3.833 22
18 Jarno Trulli Lotus-Renault 1:30.818 3.982 22
19 Karun Chandhok Lotus-Renault 1:32.487 5.651 24
20 Timo Glock Virgin-Cosworth 1:32.771 5.935 24
21 Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1:33.928 7.092 27
22 Daniel Ricciardo HRT-Cosworth 1:34.113 7.277 30
23 Jerome d'Ambrosio Virgin-Cosworth 1:35.796 8.960 19
24 Fernando Alonso Ferrari 1:35.899 9.063 4

 

A doua sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Indiei va avea loc vineri la ora 11:30, ora României.

Comentarii (6)

  • He is the fastest man on the track
    .
    15 27
  • Il astept pe Schumacher cu un rezultat bun, ca sa am motiv de gratar.
    13 7
  • Fan Hamilton
    @McLaren_Mircea_1984(i.Hr.)
    Huuuuooooooooooooooo
    11 10
  • Moldovan P
    @rastafan2
    Inseamna ca nu-ti place gratarul!Sau rezultat bun e daca termina cursa.Atunci mananci.
    6 8
  • Andrei
    @India 2011
    India :P. Sunt curios cum o sa fie atmosfera pentru ca nu stiam ca indienii sunt asa de mari fani dar vedem la cursa :P Red Bull sunt iarasi favoriti si cred ca se vor distra in urmatoarele 3 curse oricum. India... ah nu mi-am permis s-o vizitez inca...
    0 2
  • Punctaj Narain Karthikeyan in A1
    Daca Narain Karthikeyan a terminat pe locul 21, ar trebui sa primeasca 50 puncte. El a fost punctat cu "doar" 45. Ce-i de facut ?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru