Nico Hulkenberg a fost protaginistul unui accident inedit în Marele Premiu al Ungariei, întrucât aripa fată a cedat pe linia dreaptă de start-sosire şi a fost împinsă sub monopostul Force India.
Germanul a dezvăluit după cursă că nu a avut niciun indiciu cu privire la defecţiunea componentei şi că nu a putut evita impactul cu zidul de pneuri de pe marginea circuitului.
"Este păcat că am pierdut oportunitatea de a obţine un rezultat grozav. Nu am avut prea multe semne de avertizare că există o problemă cu aripa faţă. A existat o vibraţie violentă chiar înainte să cedeze, iar după aceea m-am îndreptat direct în bariere. Impactul final nu a fost prea dur pentru că acea parte a circuitului este bine protejată şi a absorbit energia", a explicat el.
Force India rămâne pe locul cinci în clasamentul constructorilor după ce nu a obţinut niciun punct în etapa maghiară.
Via F1i
Comentarii (1)