După ce a negat aceste informaţii, Yasuhisa Arai, directorul de cercetare şi dezvoltare al Honda, a dezvăluit că japonezii au un singur obiectiv: să dezvolte un motor la fel de performant ca Mercedes.
"Obiectivul nostru este foarte clar. În acest sezon, Mercedes sunt cei maibuni, aşa că în sezonul următor ar trebui să avem aceeaşi putere. Toată lumea înţelege asta şi vrea să depăşească această putere. Avem mult de muncă. Partenerul nostru este foarte puternic şi cred că este una dintre cele mai bune echipe.
Sigur că avem date de la o singură echipă, dar cred că este suficient. Am discutat deja cu partenerul nostru, am stabilit un obiectiv şi am convenit dacă este un obiectiv bun sau nu. Poate că în martie 2015 vom fi într-o poziţie bună", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă la Suzuka.Honda şi McLaren sunt foarte aproape să-l recruteze pe Fernando Alonso de la Ferrari chiar de anul viitor, urmând astfel să aibă un pilot de top în cadrul echipei.
McLaren va fi singura echipă care va utiliza motoare Honda în sezonul următor, însă japonezii şi-au manifestat deschiderea de a semna parteneriate şi cu alte echipe începând din 2016. Totuşi, până în prezent, nicio altă echipă nu a iniţiat negocieri în acest sens, cel mai probabil că urmare a faptului că performanţele motoarelor japonezilor nu pot fi cunoscute în acest stadiu.
Via F1Fanatic
McLaren are deja un motor "la fel de bun ca mercedes" ...