Honda aşteaptă clarificări de la FIA pentru utilizarea unui motor suplimentar

de Daniel Popescu
Miercuri, 15.07.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Honda va stabili strategia pentru dezvoltarea motorului după ce va afla de la FIA modul în care va putea utiliza un al cincilea motor în sezonul 2015.

Esential 5 este numarul motoarelor pe care le poate folosi Honda in acest sezon fara ca pilotii sa fie penalizati pe grila de start
Consiliul Mondial al FIA a decis recent ca noii constructori din Formula 1 să poată utiliza cinci motoare pe sezon fără ca piloţii să sufere penalizări pe grila de start, cu unul mai mult decât constructorii deja prezenţi în competiţie. Regula se aplică retroactiv pentru Honda, astfel că japonezii au oportunitatea de a utiliza un motor suplimentar în acest an.

Cu toate acestea, situaţia este complicată de faptul că Jenson Button şi Fernando Alonso, cei doi piloţi McLaren, au folosit deja un al cincilea motor în Marele Premiu al Austriei şi au suferit penalizări pe grila de start.

Teoretic, Honda ar trebui să poată folosi un al şaselea motor fără ca piloţii să sufere penalizări, însă acest lucru nu este menţionat explicit în regulament. "Nu ştim detaliile cu privire la modul în care recuperăm penalizările din Austria.

Acum, că FIA a luat această decizie, trebuie să confirmăm detaliile", a declarat un purtător de cuvânt al Honda pentru publicaţia Motorsport.

În acest context, Honda nu a luat încă o decizie finală cu privire la utilizarea unor "jetoane" pentru dezvoltarea motorului înaintea Marelui Premiu al Ungariei de la sfârşitul săptămânii viitoare, însă constructorul japonez susţine că are suficient timp la dispoziţie pentru a-şi stabili cea mai adecvată strategie. "Încă avem timp înainte de Marele Premiu al Ungariei. Detaliile se schimbă în fiecare zi înainte de cursă", a adăugat purtătorul de cuvânt al producătorului nipon.

Via Motorsport

Comentarii (3)

  • serban
    N-ar fi mai bine să li se permită montarea a două motoare pe mașină ? Cu un singur motor sunt pe 17-18, cu două poate ajung pe 8-9 !
    11 11
  • :))) e buna serbane
    3 3
  • Florin
    Nu inteleg ce se gandesc atat. ori cu penalizari ori fara tot aia este...
    12 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru