Hispania va utiliza monopostul din 2010 şi în acest sezon

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 11.01.2011
Hispania Racing va concura în 2011 cu o versiune îmbunătăţită a monopostului din sezonul precedent, potrivit declaraţiilor lui Narain Karthikeyan.

Hispania Racing a anunţat recent că va începe testele din această iarnă cu monopostul din sezonul precedent, urmând să introducă noua maşina "cât mai curând posibil".

Echipa întâmpină însă numeroase dificultăţi după ce potenţialul parteneriat cu Toyota pentru a utiliza monopostul TF110 a căzut din motive financiare, existând numeroase speculaţii că spaniolii nu vor avea resurse să dezvolte un nou monopost. Aceste informaţii au fost confirmate marţi de Narain Karthikeyan, noul pilot al echipei dezvăluind că Hispania va utiliza anul viitor un monopost bazat pe maşina de anul trecut.

"Pentru sezonul 2011, Hispania şi-a extins propriile resurse şi au stabilit parteneriate tehnice mai puternice. Vor participa cu o versiune updatată a sasiului din 2010, optimizată pentru motorul Cosworth şi cutia de viteze de la Williams. De asemenea, l-au angajat pe designerul Geoff Willis, care are multă experienţă în F1. Sunt sigur că aceasta combinaţie va rezulta într-un pachet îmbunătăţit pentru 2011", a declarat indianul pentru publicaţia Sport360.

În condiţiile utilizării unui monopost din sezonul precedent, Karthikeyan a admis că principalul său obiectiv este să termine cât mai multe curse.

"Eu şi echipa nu aşteptăm miracole pentru 2011.

Echipa lucrează din greu pentru a se asigura că monoposturile vor fi pregătite pentru primele teste din februarie şi vom încerca să facem cea mai bună treabă. Vrem doar să fim cât mai fiabili şi să terminăm cât mai multe curse", a adăugat el.

Via | Sport360

Comentarii (5)

  • de ce?
    Nu inteleg incapatanarea de a ramana in F1. Care este rostul acestei echipe? Nici daca aduce vreun pilot mare nu se poate afirma aici. Chiar nu poti recupera 4s/tur oricat de bun esti.
    5 0
  • salutare
    e foarte simplu!Da,Formula1 este un spory costisitor si necesita multe fonduri,dar si beneficiile sunt pe masura,cand se trage linia la sfarsit de an,asa ca pe de o parte,investesti 40-60 milioane euro,dar si castigul este pe undeva pe la 70-90 milioane,fie ca vorbim de dolari sau euro,si asta doar in cazul echipelor mici!
    1 2
  • Buget
    Ma indoiesc ca Hispania a realizat mai mult decat o gaura in buget anul trecut , sumele de care vorbesti tu se dau echipelor care au expunere tv cat de cat , iar astia sunt atat de lenti ca abia daca apuci sa ii vezi cand sunt depasiti cu cate un tur .
    0 1
  • Schumy fan 4 ever
    De acord mad 79. banii din drepturile de sponsorizare se iau in mod egal, nu in functie de performante, plus ca pe deasupra mai pluseaza si sponsorii oficiali si "sponsorii" din umbra ai pilotilor(vorbim de echipele mici).
    Daca ar fi sa plece de la ideea ca nu vor reusi niciodata nu ar ajunge nimeni nicaieri. Sigur... nu se vor bate nicodata cu Ferrari sau McLaren, dar spera la un loc mai bun si asta e bine, insa faptul ca nu au renuntat la rateul total de sasiu mi se pare de-a dreptul nebunie curata.
    Este greu ca echipa noua, din toate punctele de vedere, sa speram ca au invatat ceva din anul asta si in 2010 vor merge mai bine.
    4 3
  • Schumy fan 4 ever
    *2011
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru