Hispania Racing are un nou partener spaniol

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 06.11.2010
Juan Villalonga, spaniolul care a adus brandul Telefonica în Formula 1, a devenit partenerul echipei Hispania Racing.

Hispania Racing a confirmat sâmbătă zvonurile lansate de Bernie Ecclestone, anunţând un nou partener al echipei în persoana lui Juan Villalonga (foto).

Spaniolul, care în prezent este consultant financiar, a ocupat postul de CEO al companiei de telecomunicaţii Telefonicaşi a adus acest brand în Formula 1 ca sponsor al echipei Minardi, la care concura la vremea respectivă dublul campion mondial Fernando Alonso.

Principalul obiectivul al noului partener este să găsească sponsori pentru caHispania Rcing să poată concura în Formula 1 şi anul viitor. "Formula 1 este întotdeauna asociată cu inovaţia, cercetarea şi tehnologia, iar Hispania Racing trebuie să fie reprezentată la acest nivel printr-o conducere stabilă. Cheia este calitatea şi nu cantitatea sponsorilor", a declarat Villalonga cu ocazia prezentării sale oficiale.

La rândul său, Jose Ramon Carabante, proprietarul Hispania Racing, este convins că noul partener va reprezenta un element cheie în viitorul echipei.

"La fel ca şi mine, el a simţit întotdeauna o pasiune pentru sporturile cu motor.

El va întări abilitatea noastră de a genera activităţi inovatoare de marketing şi sponsorizare prin incorporarea sa De asemenea, va fi capabil să dea tot ce are mai bun prin cunoştinţele şi relaţiile din domeniile tehnologiei şi comunicaţiilor şi, prin urmare, va fi capabil să exploateze oportunităţile pe care i le oferim după acest an dificil", a declarat Carabante.

Anunţul spaniolilor vine la numai câteva zile după ce Hispania Rcing a confirmat că va utiliza cutii de viteze Williams în sezonul următor.

Via | Hispania Racing

Comentarii (1)

  • e foarte bine
    ca incet incet situatia financiara a echipelor din f1 se stabilizeaza si chiar se imbunatateste,mai ales ca este vorba de una din echipele mici amenintate financiar.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru