Deşi concurează în Formula 1 din 2007, pilotul echipei McLaren nu a obţinut nicio victorie pe legendarul circuit italian, cea mai bună performanţă fiind un loc doi în urmă cu cinci ani. Britanicul vrea însă să rectifice situaţia şi are un singur obiectiv pentru cursa de duminică.
"Pentru mine, circuitele vechi de Formula 1 au ceva foarte special. Chiar dacă sunt foarte diferite, noile circuite par să aibă acelaşi caracter şi acelaşi ritm, dar circuitele vechi sunt foarte diferite. Pare că pământul este cel care le-a dat formă, nu invers. Îmi place asta, pentru că nu cazi niciodată într-o zonă de confort şi întotdeauna forţezi monopostul pentru a obţine ce este mai bun de la turul de circuit. Nu am câştigat niciodată la Monza înainte, dar voi face tot ce pot pentru a obţine victoria", a declarat britanicul într-un comunicat de presă al echipei McLaren.Hamilton are nevoie de un rezultat cât mai bun în Italia pentru a reveni în lupta pentru titlul mondial după abandonul suferit la Spa-Francorchamps. Pe lângă această contra-performanţă, britanicul a fost implicat şi într-o altă controversă după ce a publicat pe internet telemetria din calificări a monopostului său şi a coechipierului Jenson Button, lucru care a atras critici din partea oficialilor echipei. Hamilton insistă însă că a lăsat deoparte aceste probleme pentru a se concentra pe cursa de la Monza.
"Spa a fost unul dintre acele weekenduri. Dar partea frumoasă a acestei duble este că Spa este cu siguranţă în urma mea, iar Monza este un circuit unic şi revigorant încât este uşor să las deoparte dezamăgirile mele şi să mă concentrez să pilotez cât mai rapid în acest weekend", a adăugat el.
Via McLaren
Comentarii (1)