Hamilton va purta torţa olimpică

de Daniel Popescu
Luni, 02.07.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton a fost invitat să poarte torţa olimpică prin mai multe localităţi britanice, însă va rata trecerea prin oraşul său natal.

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Londra l-au invitat pe Lewis Hamilton să poarte celebra torţă olimpică pe teritoriul Marii Britanii.

Intenţia organizatorilor a fost ca pilotul echipei McLaren să facă acest gen prin Stevenage, localitatea sa natală, însă torţa va ajunge aici duminică, chiar în timpul Marelui Premiu al Marii Britanii. Prin urmare, fostul campion mondial va purta torţa olimpică luni, atunci când torţa va trece prin localităţile Milton Keynes (acolo unde are sediul Red Bull Racing), Buckingham, Bicester şi Oxford.

"Sunt foarte onorat că mi s-a propus să fac asta. Nici într-un milion de ani nu m-aş fi gândit că voi face ceva atât de interesant. Nu am nicio idee unde voi purta torţa olimpică, dar este grozav să fac asta", a declarat el pentru agenţia de presă Reuters.

Referindu-se la Marele Premiu al Marii Britanii de la sfârşitul saptamnii, Hamilton a precizat că spectacolul este asigurat în mare măsură de fani, nu de pilioti.

"Dacă niciunul dintre fani nu era acolo, ar fi foarte plictisitor. Ei fac întregul weekendul. Nu este vorba despre maşinile de Formula 1, ci despre fani", a mai precizat el.

Via Reuters

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru