Hamilton: "Suntem mai aproape de Red Bull decât în ultimele curse"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Lewis Hamilton a stabilit vineri cel mai bun timp în a doua sesiune de antrenamente libere din Abu Dhabi, oferind un prim indiciu despre performanţa monopostului MP4-25.
Chiar dacă rezultatele din antrenamente nu sunt relevante, britanicul susţine că performanţa este strict legată de noua aripă spate introdusă de McLaren în acest weekend.
"Sunt foarte, foarte fericit. Speram de ceva timp să îmbunătăţim aripa spate, care nu a funcţionat de la Suzuka, aşa că nu am fost capabili să o folosim. Ştim că acum are un potenţial mai bun şi în sfârşit funcţionează, iar acesta este un avantaj uriaş pentru noi. Am simţit foarte bine monopostul. M-am simţit puţin rău, dar acum sunt sub medicaţie", a declarat fostul campion mondial.
Hamilton este obligat să câştige cursa şi să spere că Fernando Alonso, Mark Webber şi Sebastian Vettel vor fi loviţi de probleme pentru a-şi adjudeca un nou titlu mondial, iar britanicul a admis că Red Bull ar putea fi în continuare punctul de referinţă în calificări.
"Sunt foarte optimist şi voi da 120%.
În general, cred că monopostul este rapid, dar sâmbătă va fi în continuare dificil. Probabil că Red Bull vor pune din nou o jumătate de secundă în calificări, dar suntem mai aproape de ei decât înainte", a mai precizat el.La finalul calificărilor de vineri, Hamilton a fost mustrat de comisarii de cursă pentru că a intrat la boxe prin faţa lui Bruno Senna după ce a ieşit larg în ultimele viraje ale circuitului. Britanicul a încălcat regulamentul prin tăierea liniei albe, în timp ce Senna a fost nevoit să apeleze la o manevră de evitare a pilotului McLaren.
Via | Autosport | FIA
Una e sa te prezinti bine in antranamente si alta e in calificari....
la fel ca la fotbal in meciurile amicale.