Pilotul echipei Mercedes a admis că diferenţa de 0.076 secunde de coechipierul său Nico Rosberg are o explicaţie în greşelile comise şi sugerează că ar fi putut obţine pole position-ul.
"Nu contează cu adevărat acum, dar al doilea tur era bun. În primul tur am pierdut un pic de timp în virajul 11 şi cred că şi în ultimul. Rosberg concurează bine în acest weekend, dar cu siguranţă m-am simţit bine în ultimul tur", a declarat el.
Între timp, Rosberg este optimist că va avea parte de o cursă bună duminică, chiar dacă admite că ritmul rivalilor pe stinturi lungi reprezintă o enigmă din cauza ploilor din antrenamente.
"Sunt încrezător că monopostul va fi bun.
La fel ca toată lumea, nu am avut o pregătire corespunzătoare, aşa că duminică ar putea exista câteva surprize, dar sunt încrezător că am găsit un echilibru bun. Am parcurs câteva stinturi lungi în această dimineaţă, iar stabilitatea monopostului era bună", a explicat el.Daniel Popescu spune că...
Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat: Mercedes a dominat fără mari emoţii calificările de la Suzuka şi, probabil, va continua în acest ritm şi duminică. Singurul semn de întrebare pare să planeze asupra învingătorului. Hamilton avea cu siguranţă potenţialul de a obţine un nou pole position, mai ales că greşeala din primul tur urma (probabil) să fie surmontată la a doua ieşire pe circuit.Va reuşi Rosberg să-şi păstreze poziţia câştigată (cu noroc) în calificări? Singura dată când a mai plecat din pole în acest an a câştigat, însă circuitul de la Suzuka oferă mai multe oportunităţi de depăşire decât Barcelona.
Fiţi pregătiţi pentru un start agresiv din partea lui Hamilton, care va dori să tranşeze lupta în primul viraj.Marele Premiu al Japoniei pe Automarket:
▶ Avancronica
▶ Cronică Antrenamente 1
▶ Cronică Antrenamente 2
▶ Cronică Antrenamente 3
▶ Cronică de calificări
Marele Premiu al Japoniei va avea loc duminică cu începere de la ora 08:00, ora României, şi va fi transmis în direct pe postul de televiziune Dolce Sport 1, care poate fi urmărit şi pe internet prin intermediul platformei Telekom TV.
In ultima vreme Ham a tot a calarit pe tema Senna ...
Daca nici Rosberg nici Ham nu castiga puncte maine ... Na cine are de castigat?