Numeroşi piloţi au optat pentru un design special al căştilor în perspectiva Marelui Premiu al Braziliei, care va marca finalul sezonului 2012.
Printre aceştia se numără şi Lewis Hamilton şi Michael Schumacher, care au ales chiar să inscripţioneze mesaje de natură sentimentală.
Aflat la ultima cursă pentru McLaren înainte de plecarea la Mercedes pentru cel puţin trei ani, Hamilton a inscripţionat pe cască "Mulţumesc, McLaren". Britanicul a concurat pentru McLaren timp de şase sezoane consecutive şi a cucerit titlul mondial în sezonul 2008 chiar pe circuitul de la Interlagos.
La rândul său, Schumacher a ales să inscripţioneze un mesaj prin care să mulţumească fanilor care l-au sprijinit pe parcursul celei de-a două cariere în Formula 1, care se va încheia duminică după trei ani în care septuplul campion mondial a obţinut un singur podium pentru Mercedes.Mesajul ales de german este "În viaţă este vorba despre pasiune, vă mulţumesc că aţi împărtăşit-o pe a mea".
Via McLaren, Mercedes
dupa retragerea lui sch te sinucizi? n-o sa mai ai pe ce sa-ti versi frustrarile
I-am urat drum bun (pe drumul lui Lance Armstrong)!
In cazul asta 99% din lumea f1 va fi fericita. Fanii lui vor sclapa de sclavia imposturii iar ceilalti de cel mai mare trisor!
Simply clever!