Diferenţa dintre cei doi a fost de 0.029 secunde în prima sesiune şi de 0.1 secunde în a doua sesiune, în timp ce rivalii s-au poziţionat la cel puţin şapte zecimi de secundă în spate. În acest context, Hamilton anticipează că lupta pentru pole position cu Rosberg va fi una foarte echilibrată.
"Îmi imaginez că va fi la fel de strâns ca întotdeauna. Întotdeauna va fi vorba doar despre noi doi. Nu sunt 100% confortabil în maşină, dar asta era de aşteptat în prima zi. Se pare că avem un ritm bun, dar mai sunt monoposturi rapide şi nu putem merge în sesiunile de mâine fără să ne gândim că vor fi aproape", a declarat britanicul.
În sezonul precedent, Rosberg a obţinut 11 pole position-uri, în timp ce Hamilton a plecat de numai şapte ori de pe prima poziţie a grilei de start. Germanul anticipează la rândul său o confruntare palpitantă cu Hamilton pentru câştigarea calificărilor."Cu Hamilton este super-echilibrat şi bănuiesc că va fi o luptă tot timpul. Stinturile lungi au fost bune în antrenamente, dar în stinturile scurte monopostul a avut un caracter supravirator. Este foarte riscant să pilotezi, aşa că trebuie să lucrăm la asta. Circuitul este foarte dificil, cu multe denivelări şi trebuie să abordăm bordurile. Este o provocare specială", a precizat el.
Via Reuters, Mercedes
Comentarii (0)