Hamilton şi Button vor decide dacă concurează cu noul sistem de evacuare
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
McLaren va introduce un nou sistem de evacuare în Marele Premiu al Marii Britanii, însă echipa este indecisă dacă va utiliza noua tehnologie şi în calificări şi cursă.
Sistemul va fi evaluat în timpul antrenamentelor libere de vineri, iar o decizie finală va fi luată chiar de către cei doi piloţi. De obicei, inginerii sunt cei care decid dacă un update rămâne pe monopost în timpul weekendului, însă McLaren a decis în premieră să se bazeze exclusiv pe intuiţia lui Lewis Hamilton şi Jenson Button.
"Am vrea să-l folosim în acest weekend şi, dacă piloţii consideră că este suficient de bun, va rămâne pe monopost. Dacă nu, vom continua să dezvoltăm upgrade-ul", a declarat Jonathan Neale, directorul executiv al echipei McLaren, referindu-se la noul sistem de evacuare.
Oficialul echipei McLaren a admis că noua componentă urma să fie dezvoltată pentru Marele Premiu al Germaniei, însă britanicii au fost nevoiţi să o devanseze pentru Silverstone după ce echipele rivale s-au mişcat mai repede.
De altfel, acesta este şi motivul pentru care piloţii vor fi cei care vor decide calitatea noului upgrade."Multe echipe şi-au upgradat monoposturile în weekendul trecut, iar noi am încercat să devansăm o serie de update-uri pe care le-am plănuit pe parcursul sezonului. Vineri va fi o zi de teste. Un număr de echipe lucrează cu proiecte complexe precum sisteme de evacuare şi de ventilaţie, sunt multe probleme de instalare care necesită timp. Sunt încrezător că vom face un pas rezonabil înainte. Dacă cred că totul va funcţiona aşa cum ne aştepta? Este dificil de spus în acest moment, voi aştepta să văd ce spun piloţii", a mai precizat Neale.
Conceputul sistemului de evacuare prin care gazele de eşapament sunt eliberate prin deflectorul spate a fost pionierat de Red Bull, iar Ferrari, Renault şi Mercedes GP au copiat acest sistem în Marele Premiu al Europei. Pe lângă McLaren, şi cei de la Williams vor introduce această tehnologie la Silverstone.
Via | BBC Sport
ontopic-baietii de la mclaren vor decide abia dupa ce se vor consulta cu inginerii asa ca, nimic nou.
"barca poate ucide orice echipa..."Ma rog,e parerea ta si ti-o respect, dar sa nu uiti ca de cand este antrenata de del Bosque, Spania nu a pierdut decat un singur meci oficial, pe cel cu Elvetia. De fapt pe celelalte le-a castigat. Prin urmare, sa nu uitam antrenorul (sunt fan Real Madrid si nu i-am iertat nici acum ca au renuntat la el cu atata usurinta)!