Hamilton şi Button, nemulţumiţi de comportamentul monopostului

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 23.06.2012
Lewis Hamilton şi Jenson Button au avertizat că McLaren trebuie să opereze modificări la setările monopostului din cauza unor probleme întâmpinate în antrenamentele de vineri.

Lewis Hamilton nu a reuşit să iasă în evidenţă pe parcursul celor două sesiuni de antrenamente de la Valencia de vineri şi a terminat doar pe locurile opt şi 14.

Chiar dacă timpii obţinuţi în antrenamente sunt rareori reprezentativi pentru forma reală a unui pilot, britanicul a admis că monopostul nu a fost stabil, însă este încrezător că situaţia va fi remediată până la ora calificărilor de sâmbătă.

"Vineri nu am fost mulţumit de maşină, dar nu poţi să le potriveşti bine de fiecare dată. Cred că în acest an ne-am descurcat destul de bine să stabilizăm monopostul în antrenamentele de vineri, dar vineri nu a fost una dintre aceste zile. Cred că ştim care este problema şi tocmai am efectuat toate schimbările la monopost, aşa că sunt încrezător că problemele vor fi rectificate şi că sâmbătă va fi mai bine", a declarat el pentru SkySports.

Coechipierul său Jenson Button a sosit la Valencia la capătul unei perioade dificile în care a câştigat doar două puncte în ultimele patru curse.

Britanicul a început weekendul cu setările utilizate de Hamilton, iar prestaţia sa din prima sesiune de antrenamente a indicat o ameliorare a problemelor. Totuşi, el a admis că mai are de investigat câteva probleme înainte ca totul să revină la normal.

"Suntem mai rapizi decât pare, dar este pe muchie de cuţit. Am încercat ceva pentru stinturile lungi, dar nu a funcţionat conform planului, pentru că altceva s-a deteriorat şi mai mult. Aşa că vom reveni la setările anterioare şi vom începe din nou de acolo", a explicat fostul campion mondial.

Via | SkySports

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru