Hamilton se pregătește pentru negocierea contractului cu Mercedes pentru 2021: "Este frustrant, discuțiile vor fi stresante"

de Daniel Popescu
Vineri, 15.11.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton anticipează că urmează o perioadă "frustrantă" la începutul anului viitor, când va începe o serie de negocieri "stresante" cu Mercedes pentru prelungirea contractului pentru 2021.

Contractul lui Lewis Hamilton cu Mercedes urmează să expire la sfârșitul sezonului 2020, iar negocierile pentru prelungirea acordului vor începe în prima parte a anului viitor.

Chiar dacă teoretic există toate șansele ca britanicul să semneze un nou acord, Hamilton susține că această perioadă va fi una stresantă.

"Abia am semnat actualul contract și trebuie să încep discuțiile despre următorul, ceea ce este frustrant, întrucât este un nou moment stresant în care intră într-o cameră și am o conversație prietenoasă, dar intensă, despre termenii contractului. Dar m-am obișnuit și cred că sunt un negociator desul de bun", a declarat el.

În mod surprinzător, Hamilton susține că unul dintre elementele cheie ale prelungirii contractului este legat de prezența pe termen lung în cadrul echipei a directorului de motorsport Toto Wolff, cu care are o relație foarte bună.

Recent, au apărut speculații că austriacul a primit o ofertă pentru a se implica în compania care deține Formula 1.

"Wolff este aproape de perfecțiune.

Ne potrivit perfect și nu vreau să plece, în special dacă rămân în sport. La un moment dat vine o persoană nouă care cel mai probabil va face lucrurile în alt mod și, de cele mai multe ori, poate merge în direcția greșită. Dar în această echipă nu este vorba despre un singur om", a adăugat el.

Via Motorsport

Comentarii (9)

  • De ce sa fie negocieri "stresante" ?! Ar trebui sa zica mersi ca are cea mai buna masina si sa ramana la acelasi salariu. Daca nu vrea, sunt destui piloti tineri talentati care ar avea rezultate foarte bune cu masina Mercedes.
    15 8
  • sa il ia pe max, e mai bun si nu cere salariu mare din primul an.
    13 14
  • Sunt de acord cu tine că ar avea rezultate foarte bune, dar oare ar fi la fel de competitivi ca Hamilton? Poate ca da, poate ca nu, e o loterie.
    8 11
  • Costel
    asa-i lewis , m-oi documentat si eu si is in masura sa-ti confirm faptul ca stresu' ii boala secolului 21 dar nu ii cazul sa fi ingrijorat , n-are sub nicio forma cum sa te afecteze aceasta maladie in viitoarele negocieri cu Mercedes dintr-un motiv de netagaduit : interesul scazut spre inexistent pentru pilotii care depasesc 36 de ani , autentici mamuti ai actualului mare circ si care-s folositori liberty media doar sesiunilor de autografe si pe care nu poate sa-l inlature nicimacar prezenta ta sub atenta ingrijire chiar si pe intervale de 12 luni pe an la Institutu' de Geriatrie/ Gerontologie Ana Aslan cu eventualele invoiri motivate desigur de week-end-urile de cursa fiindca is convins de faptul ca-ti prioritizezi cariera inca.......impostorule & seniorule !
    8 14
  • F stresant amarit saracul are masina cea mai buna un salariu trasnet su e stresat ca poate nu-i ajung banii de o inghetata
    8 7
  • Ricci e poveri
    Are dreptate campionul, normal ca e frustrant si stresant sa mergi la o negociere unde nu mai ai ce sa ceri, ca deh, salariu beton, echipament premium, personal (inclusiv coechipier) smerit , sefi care il sustin, titlul garantat...
    Nu poti sa te prezinti ca prostu si sa nu ceri nimic in plus.
    Poate doar sa il lase la Ferrari unde chiar are ce sa negocieze...
    16 6
  • mobius
    Are dreptate sa fie stresat, sunt atatia piloti tineri si mai talentati care cu masina pe care o are, ar face cu siguranta mai mult si pe bani mult mai putini. Un papagal sustinut si protejat, de cand a aparut pe grila F1.
    6 11
  • Nu-l sperie banii cât îl sperie rolul avut în echipă: pilot nr.1 sau 2; așadar își pune întrebarea "va fi construită mașina după cerințele lui si-n funcție de cum se adaptează el, sau nu?".
    3 6
  • Sarbatori Fericite
    S-au strans toti coclitii, mai sus, la o halba de fiere, ca nu prea au altceva de spus.
    Sper sa ne auzim peste un an si sa fiti la fel de amarati!
    12 10

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru