Hamilton: "Revenirea Ferrari şi Mercedes, în avantajul luptei pentru titlu"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 13.05.2011
Lewis Hamilton consideră că implicarea celor de la Ferrari şi Mercedes GP în lupta pentru titlu aduce avantaje, pentru că niciunul dintre piloţi nu se va putea distanţa decisiv în clasament.

După ce Red Bull şi McLaren şi-au împărţit victoriile în primele trei curse ale anului, Ferrari şi Mercedes GP au înregistrat progrese vizibile în Marele Premiu al Turciei şi dau semne că vor fi capabile să se implice în lupta pentru titlu.

Teoretic, acest lucru vine în defavoarea celorlalţi pretendenţi la trofeu, însă Lewis Hamilton crede că există şi un avantaj: niciun pilot nu va reuşi să se desprindă decisiv în clasamentul general.

"La începutul sezonului cu siguranţă anticipam că Ferrari şi Mercedes GP vor fi competitivi, aşa că nu a fost o surpriză să vedem în ce formă sunt în Turcia. Mai degrabă a fost o surpriză că nu au arătat asta de la începutul sezonului. Existenţa mai multor echipe în luptă are două tăişuri. Este mai greu să câştigi multe puncte dacă există mulţi alţi piloţi care îşi iau puncte unii altora, dar ar trebui să fie mai greu pentru oricine să se distanţeze decisiv în clasament", a declarat fostul campion mondial pe site-ul său oficial.

Afirmaţiile sale nu sunt însă acoperite integral de fapte, întrucât Sebastian Vettel a obţinut 93 de puncte din cele 100 disponibile în primele patru etape.

În altă ordine de idei, Hamilton este încântat de efectele pozitive pe care noile reguli le-au avut asupra creşterii spectacolului pe circuit în acest debut de sezon.

"Mă bucur să pilotez cu KERS şi DRS, este mai bine pentru piloţi şi pentru fani. Cred că orice lucru care face cursele mai incitante ar trebui apludate şi cu siguranţă am avut patru curse interesante în acest an. Sigur, nu poţi să câştigi întotdeauna, iar uneori sistemul funcţionează în detrimentul tău, pentru că te poate face vulnerabil când eşti în maşina din faţă, dar în general îmi plac schimbările de regulament din acest an", a mai precizat el.

Via | Lewis Hamilton

Comentarii (3)

  • Red Bull
    Asta ca si Alonso se bucura de regulamente dar castiga Vettel.Haha!
    15 8
  • si Alonso se bucura ca a venit la Ferrari, dar castiga RBR. Haha!
    7 11
  • ferrari
    triseaza
    vettel triseaza
    2 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru