Pilotul echipei Mercedes a admis că nu a avut nicio şansă la victorie, însă rămâne optimist în privinţa oportunităţilor pe care le are la titlul mondial.
"Amândoi au fost prea rapizi pentru noi, în special pe liniile drepte, în virajul Eau Rouge şi în ultimul sector. Nu am avut un pachet la fel de bun ca Red Bull şi Ferrari. Am apăsat acceleraţia până la podea, dar nu am putut să fac nimic în privinţa asta. În fiecare an ne prezentăm aici şi la Monza cu un nou pachet. Rămâne de văzut dacă putem îndrepta lucrurile pentru următoarea cursă, dar mai important este că mă aştept să fim foarte competitivi când ajungem în Singapore", a declarat el.
Podiumul lui Hamilton ar fi fost în pericol dacă Mark Webber, plecat de pe locul trei, nu ar fi avut din nou un start ratat. Pilotul echipei Red Bull a dat vina pe modul în care a funcţionat ambreiajul şi a solicitat analizarea acestuia în perspectiva următoarelor curse."Cele două staturi pentru turul de formare şi modul în care am plecat de pe grilă nu au fost bune deloc, aşa că am avut unele discuţii despre cum putem face să îmbunătăţim ambreiajul înainte de startul cursei. Când eşti în afara poziţiilor de top şi încerci să depăşeşti oameni foloseşti mult mai mult pneurile, iar apoi ai probleme cu treptele de viteză. Cea mai înaltă treaptă este bună când ai cale liberă, dar cu DRS este dificil să aplici treptele corecte", a explicat australianul.
Hamilton in mod clar nu se bucură de dominația lui Vettel din F1 în ultimii ani, mai ales pentru că este absolut convins (în el însuși )că ar fi el care ar sărbători cursele castigătoare daca s-ar afla la volanul aceleiași mașini
Cei doi au fost rivali prin 2005, când au concurat în Formula Trei iar Hamilton a câștigat Formula Euroseries, pe când Vettel a terminat doar pe locul cinci in acelasi sezon.
Alonso nu are istorie comună cu el pentru a-si consolida convingerea că el l-ar putea invinge pe Vettel în aceeași mașină, dar e clar din unele lucruri pe care le-a spus de-a lungul anilor că si el crede la fel.
Dacă unul dintre ei poate, desigur, este o problemă de conjunctură, și sunt aproape convins că nu vom avea șansa să aflăm, desi mai mult ca sigur oamenii care se uită la F1 le-ar plăcea să vadă
Da , dar in 2005 Vettel era debutant iar Hamilton concura de ceva timp. Din cate imi aduc aminte, la sfarsitul campionatului, Vettel a fost votat debutatul anului.
ai dreptate, in 2005 Vettel era debutant in F3 iar Hamilton nu! insa in 2006 Vettel nu mai era debutant si a fost invins din nou de Paul di Resta care ii era coechpier si care a si iesit campion in acel an!