Hamilton, primul pole position din carieră la Monaco! Rosberg a ratat ultimul tur rapid

de Daniel Popescu
Sambata, 23.05.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton a obţinut pole position-ul pentru cursa de la Monte Carlo, ajutat şi de o greşeală comisă de Nico Rosberg în ultimul tur rapid. Germanul va pleca de pe doi din faţa lui Sebastian Vettel.

Esential 0.342 secunde a fost diferenta dintre Lewis Hamilton si Nico Rosberg in antrenamente
0.751 secunde i-a despartit pe Lewis Hamilton si Sebastian Vettel
Calificările pentru Marele Premiu al statului Monaco s-au desfăşurat în mare parte sub ameninţarea ploii, motiv pentru care piloţii s-au grăbit de fiecare dată să iasă pe circuit.

Lupta pentru pole position a fost încă o dată o afacere între Lewis Hamilton şi Nico Rosberg, iar britanicul a reuşit să obţină primul pole position din carieră pe circuitul monegasc.

Cronometrat cu 1:15.098, pilotul echipei Mercedes l-a devansat cu peste trei zecimi de secundă pe coechipierul său, care şi-a ruinat însă ultimul tur de circuit după ce a frânat violent în primul viraj. Rosberg a fost astfel nevoit să se mulţumească cu locul doi, în condiţiile în care depăşirile la Monte Carlo sunt aproape imposibile.

Ferrari şi-a adjudecat locul trei prin Sebastian Vettel, în timp ce Red Bull Racing a obţinut cel mai bun rezultat al anului prin Daniel Ricciardo şi Daniil Kvyat, care s-au clasat pe locurile patru şi cinci. Kimi Raikkonen a fost nevoit să se mulţumească doar cu poziţia a şasea, parţial din cauza unui comportament supravirator al monopostului Ferrari în anumite viraje ale circuitului. Force India şi-a adjudecat locul şapte prin Sergio Perez în faţa lui Carlos Sainz Jr (Toro Rosso), Pastor Maldonado (Lotus) şi Max Verstappen (Toro Rosso).

Q2: McLaren, eliminată cu ambii piloţi

Fernando Alonso a parcurs un singur tur cronometrat înainte de a opri monopostul din cauza unei defecţiuni tehnice la motor.


McLaren a progresat în a doua parte a calificărilor, însă niciunul dintre piloţi nu a obţinut accesul în Q3.
Jenson Button a fost însă aproape de o astfel de performanţă, însă a terminat pe locul 12 la numai 0.094 secunde de Q3, în condiţiile în care ultimul tur rapid a fost ruinat de un steag galben apărut ca urmare a unei ieşiri în decor suferită de Rosberg în primul viraj.

Coechipierul său Fernando Alonso a parcurs un singur tur cronometrat înainte de a opri monopostul din cauza unei defecţiuni tehnice la motor, astfel că a fost cel mai lent şi va lua startul de pe 15. Romain Grosjean a obţinut locul 11 pentru Lotus, însă va pleca de pe 16 ca urmare a unei penalizări de cinci poziţii primite pentru înlocuirea prematură a cutiei de viteze. Nico Hulkenberg s-a clasat al 13-lea, în timp ce Williams nu reuşit să ajungă în ultima parte a calificărilor după ce Felipe Massa a stabilit doar al 14-lea timp.

Q1: Bottas, eliminat în prima parte

Marea surpriză a primei părţi a calificărilor a fost eliminarea suferită de Valtteri Bottas. Finlandezul a ocupat doar locul 17 la volanul unui monopost Williams care nu se potriveşte caracteristicilor circuitului monegasc. De altfel, cei de la Williams nu au terminat în top 10 nici în ultima sesiune de antrenamente.

Sauber a fost eliminată cu ambii piloţi, iar Felipe Nasr va lua startul de pe locul 16, în timp ce coechipierul său Marcus Ericsson a stabilit doar al 18-lea timp. Ca de obicei, ultima linie a grilei de start este monopolizată de Manor prin Will Stevens şi Roberto Merhi.

Marele Premiu al statului Monaco va avea loc duminică cu începere de la ora 15:00 şi va fi transmis în direct pe postul de televiziune Dolce Sport.

Monaco - Rezultate Calificări:

Loc Pilot Echipa Timp Diferenta
1 Lewis Hamilton Mercedes 1m15.098s -
2 Nico Rosberg Mercedes 1m15.440s 0.342s
3 Sebastian Vettel Ferrari 1m15.849s 0.751s
4 Daniel Ricciardo Red Bull/Renault 1m16.041s 0.943s
5 Daniil Kvyat Red Bull/Renault 1m16.182s 1.084s
6 Kimi Raikkonen Ferrari 1m16.427s 1.329s
7 Sergio Perez Force India/Mercedes 1m16.808s 1.710s
8 Carlos Sainz Toro Rosso/Renault 1m16.931s 1.833s
9 Pastor Maldonado Lotus/Mercedes 1m16.946s 1.848s
10 Max Verstappen Toro Rosso/Renault 1m16.957s 1.859s
11 Jenson Button McLaren/Honda 1m17.093s -
12 Nico Hulkenberg Force India/Mercedes 1m17.193s -
13 Felipe Massa Williams/Mercedes 1m17.278s -
14 Fernando Alonso McLaren/Honda 1m26.632s -
15 Felipe Nasr Sauber/Ferrari 1m18.101s -
16 Romain Grosjean Lotus/Mercedes 1m17.007s -
17 Valtteri Bottas Williams/Mercedes 1m18.434s -
18 Marcus Ericsson Sauber/Ferrari 1m18.513s -
19 Will Stevens Marussia/Ferrari 1m20.655s -
20 Roberto Merhi Marussia/Ferrari 1m20.904s -

Comentarii (11)

  • Mi-a venit sa rad de neamt cand l-am vazut cum a franat: de parca ar fi vrut sa repete istoria dar in final s-a razgandit.
    3 0
  • Florin
    Se vede cat a scazut interesul pentru F1 daca la 3 ore dupa calificari nu este niciun comentariu. Ce mai anima pe aici oamenii este Alonso cand mai da cate o declaratie.
    Altfel O! :)
    11 3
  • @Florin: Sincer sa fiu nu stiu ce-i de spus. Daca este sa fiu sincer, ma asteptam ca Raikkonen sa fie mai in fata, langa Vettel. Cum nu s-a intamplat... sa vedem in cursa acum, dar o sa fie foarte greu de recuperat. Daca nu trece Vettel de Rosberg sau nu se intampla alte depasiri... sa vedem intrarea la boxe ce aduce :P Dar in rest, cursa nu cred ca se anunta prea interesanta.
    8 0
  • Eu inca astept un SC in cursa. Ala ar da peste cap multe dintre strategii.
    6 1
  • Poate sa dea peste cap toate strategiile....la Monaco nu va fi spectacol. De 5 ani tot imi repet ca nu o sa mai pierd vremea sa vad cursa asta si nu m-am tinut de cuvant. Sper sa fiu mai hotarat maine.
    4 0
  • pai ce mai e de comentat, Hamilton ii ciuruieste, are clasa. Daca ar fi castigat chinuit ca alti 'talentati' avea lumea ce sa comenteze. Asa ce sa faca, au plecat sa se culce si idolii si fanii lor
    5 4
  • mobius
    Ce se poate asepta de la Raikonen atata vreme cat este nr. 2 si daca misca in front, pierde contractul pentru 2016. Vettel are voie sa lupte cu Mercedes dar inca nu are cu ce. Este foarte adevarat ca Alonso mai anima spiritele, dar din pacate inca sau, din nou, nu are cu ce sa lupte. Parerea mea, am mai spus-o, este ca de fapt, jocurile sunt facute cu mult timp inainte, motiv pentru care F1 a devenit un teatru ieftin. Alonso este printre putinii care nu s-au lasat antrenati in aceste aranjamente este pilotul meu preferat si pentru el ma mai uit inca la F1.
    7 10
  • mobius
    "da" ma, nu e lasat Raikkonen sa castige curse acum ...
    Era mai credibila aia cu front end-ul, dar uite ca Vettel il bate pe Raikko pe masina care-i place, e mai bun decat Alonso, Ferrari au avut doar de castigat cu schimbul Vettel/Alonso desi era si mai bine sa il ia pe Ricciardo. Iar McLaren au pierdut un pilot de viitor, pe Magnussen pe care il tin pe tusa sa uite si ce stia. Deh, ce sa faci, asa arunca prostimea banii in "brend"
    5 4
  • bernie
    Mai lasa ne bai mobius cu alfonso al tau ca ne am saturat de ineptiile talein privinta facosului...Daca nu ai ceva interesant de spus mai bine taci...
    6 3
  • Mclada
    de pe ce loc pleaca Mclada?...zi MIRCEA :)))))
    1 2
  • @Mclada, o sa plece de pe un loc de pe care tu nu vei pleca NICIODATA, nu vei pleca de pe locul asta nici daca ar fi startul in cursa vietii si unicul tau contracandidat vei fi tu insuti! Cat despre F1, renunta ca nu te pricepi, chiar si Burebista sau Decebal ar intelege mai repede si mai bine decat tine!
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru