Hamilton, pregătit să rişte pentru a câştiga la Monaco
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Lewis Hamilton este unul dintre puţinii piloţi de top care nu şi-a adjudecat nicio victorie în acest sezon competiţional, motiv pentru care britanicul a coborât deja pe locul 6 în clasamentul general.
Coechipierul sau Jenson Button este însă lider după cele două victorii realizate în acest an, motiv pentru care Hamilton este determinat să-şi asume mai multe riscuri decât de obicei în Marele Premiu al statului Monaco, în ciuda dificultăţii circuitului.
"Este în natura mea să-mi iau mai multe riscuri decât alţii. Trebuie să ai mult curaj pentru a prinde viteza aici, dar acesta este locul potrivit pentru victorie. Sper ca acesta să fie începutul unui lucru foarte special pentru acest an", a declarat campionul mondial din sezonul 2008.
"Poate că uneori sunt mai agresiv decât alţii. Dacă cineva merge puţin mai repede, atunci ştiu că trebuie să ridic nivelul. Dar când spun agresiune mă refer la ea în termeni de echilibru. Nu este vorba să ies pe circuit, să atac şi toată lumea să se dea din faţa mea.
Sunt capabil să mă controlez. Nu voi pune presiune pe mine spunând că trebuie să câştigăm în acest weekend. Performanţele mele din acest an au fost destul de bune şi voi continua la fel, pentru a ajunge eventual în top", a mai precizat el.Hamilton a obţinut o victorie în Marele Premiu al statului Monaco în 2008, într-un sezon în care ince cele din urmă a reuşit să-şi asigure titlul mondial.
Via | BBC Sport
Comentarii (7)