Hamilton, pole position la Melbourne pentru prima cursă a sezonului! Raikkonen și Vettel vor pleca de pe următoarele două locuri

de Daniel Popescu
Sambata, 24.03.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton va pleca din pole position în prima cursă a sezonului din Australia și va fi acompaniat pe prima linie a grilei de Kimi Raikkonen. Sebastian Vettel și Max Verstappen sunt prezenți pe linia a doua.

Mercedes și-a confirmat statutul de favorită la câștigarea titlurilor mondiale prin performanțele obținute în prima sesiune de calificări a noului sezon.

Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:21.164 și a stabilit astfel un nou record al circuitului de la Melbourne. Pilotul echipei Mercedes va pleca din pole position și va fi acompaniat pe prima linie a grilei de start de Kimi Raikkonen.

Chiar dacă a fost mai lent cu aproape șapte zecimi de secundă, finlandezul a reușit să-l învingă pe coechipierul său de la Ferrari, Sebastian Vettel, care va pleca de pe locul trei din fața lui Max Verstappen (Red Bull). Daniel Ricciardo a stabilit al cincilea timp, însă a fost retrogradat cu trei poziții și va pleca doar de pe locul opt ca urmare a unei penalizări pentru încălcarea regulamentului sub steag roșu în a doua sesiune de calificări.

Marea surpriză a fost produsă de Haas, care va pleca de pe locurile cinci și șase prin Kevin Magnussen și Romain Grosjean, în timp ce Renault și-a trecut de asemenea în cont o dublă clasare în top 10 prin Nico Hulkenberg și Carlos Sainz Jr.

Valtteri Bottas nu a parcursul niciun tur cronometrat în Q3.

În turul de încălzire, acesta a "mușcat" o mică porțiune de iarbă din virajul 2 care probabil era încă umedă după o ploaie din urmă cu câteva ore. Pilotul echipei Mercedes a pierdut controlul volanului și s-a lovit de zidul de pe marginea circuitului, iar partea dreaptă și spatele monopostului au fost grav avariate. Întrucât finlandezul a rămas blocat pe mijlocul circuitului, sesiunea de calificări a fost întreruptă timp de circa 10 minute.

În ciuda progreselor demonstrate pe parcursul celor două sesiuni de teste de la Barcelona, McLaren nu a reușit să pătrundă în ultima parte a calificărilor cu niciunul dintre piloți. Fernando Alonso va lua startul de pe locul 11, după ce a ratat prezența în Q3 pentru mai puțin de două zecimi de secundă, și va fi acompaniat pe a șasea linie a grilei de către coechipierul său, Stoffel Vandoorne. O soartă similară au avut însă și Force India și Williams.

Australia - Rezultate calificări:

Marele Premiu al Australiei va avea loc duminică cu începere de la ora 08:10 și va fi transmis în direct de Digi Sport și Telekom Sport. 

Comentarii (60)

  • kimi sabotat,a fost lasat inaintea lui VET....hahaha...de parca ar conta :))
    6 22
  • Holy mother.... omnious that was a really PARTY MODE.
    10 21
  • Am urmărit și eu calificările dar cu sonorul dat încet că în afară de istorie rareori îi auzeai pe ăia cotcodăcind despre ce se întâmplă pe pistă. Și nu se întâmplă doar în timpul calificărilor ci și în curse.
    5 18
  • Nu prea s-a schimbat nimic fata de anul trecut..Bottas e praf..Haas e surpriza placuta pana acum.Sa vedem cat poate sa reziste
    9 13
  • Facem pariu ca Vettel nu ajunge maine pana-n virajul 12?
    12 25
  • Mda, exact ce ziceam, Ferrari pierde timp in viraje, Mercedes castiga acolo, de ca sa nu ajunga in virajul 12, ca-i Max acolo? Posibil sa fie asa, daca micul ia start bun, sigur Vettel nu se mai bate cot la cot cu el, pentru ca Max nu il va proteja.
    4 15
  • In orice caz, mi se pare distanta ft mare intre Mercedes si restul, de fapt Rrbr era la egalitate sau langa Mercedes fara greseala lui Max,, dar de la locurile 6 in jos, prapastie de 2 secunde, ce naiba concurs mai e asta? Bataie de joc.
    11 15
  • @91Schumi06
    asa pot sa zic si eu de HAM...il buseste kimi-mama natura este mai ampla decit prezici tu :)))
    7 13
  • ...fratilor,asta nu mai este competitie,participa decit Mercedes cu Ferrari,restul sunt figuranti....astia care conduc F1 nu vad bascalia asta?
    8 14
  • CIRC de 2 lei
    de la locul 4 in jos ,este distanta de 2 secunde....asta nu mai este F1 clar
    9 13
  • RBR nu rezista cu motorul renault-calmeaza-te-max abandoneaza pina la final-o sa forteze masina
    9 13
  • Mircea84....sa ne zici ce episoade noi au bagat pe Cartoon Network sau pe Duck TV....acolo participa McLada cu motor RENAULT :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    8 20
  • Alex, Vettel are meciul lui cu Max. Sincer, nu-mi amintesc sa fi plecat unul de langa altul si nu fi fost implicati in vreun incident. Apoi, ar mai fi o varianta, cand vezi ca Hamilton are deja 0.4 sec avans dupa primul sector, la ce sa mai fortezi? Vedem maine ce va fi, dar eu il vad castigator pe Hamilton cu vreo 20 sec avans.
    3 17
  • asta e problema? ca vorbesc comentatorii despre nu stiu ce in timpul calificarilor si al curselor! nu e bine ca avem posibilitatea sa urmarim cursele la telekom sau dolce , e deranjant pentru unii ca mai discuta comentatorii cine stie ce! ce mentalitate pot avea asemenea personaje! cat deranj pentru asta! voi sunteti mari somitati,aia sunt niste trogloditi, nu?vorbiti de curse,de masini,de piloti,nu de ce mai zice un comentator sau altul!
    13 13
  • @91Schumi06 ,eu il vad pe HAM depasit lejer in primul tur
    9 14
  • @91Schumi06

    Eu ma tem sa nu il loveasca Kimi in primul viraj. Oricum in cursele urmatoare Bottas fara grseli majore va fi acolo pe 2 la start. Gandestete ca si Chia si Bahrain pun mai mult in evide ta puterea motorului Mercedes decat acest circuit australian. Doar mai e sa scape Lewis cumva de Kim la start.
    5 14
  • Mircea 85, cine sa-l depaseasca? Daca el pe un singur tur le-a dat 0.6 sec?
    Mircea 84, Kimi, ca sa-l loveasca pe Hamilton, tre' sa fie langa el. Daca gipsy king pune o lungime de doua masini intre el si urmatorul pana-n primul viraj, cam cum ar putea sa-l loveasca?
    6 12
  • Am revazut turul din cockpit, cu cata usurinta o manevra Lewis pe viraje din volan. Parca era aproape intr-un out lap. Cred ca este mai stabila si mai agila in acelasi timp pe viraje si decat Red Bull. Degeaba tot canta Horner cu sasiul lor, diferenta de aproape o secu da fata de Red Bull, nu poate veni chiar toata din motor, desi da majoritatea da vine di motor. Sa nu uitam ca anul acesta si motorul Renault are mappare de Q3 chiar daca nu la nivelul celor de la Mercedes. Dar aproape +800 diferen ta fata de Mercedes avand si ei o mapare de Q3 e prea mult. Cam o jumatate de secunda cred ca ofera i plus fata de motorul Renault.
    4 11
  • Lewis nu e foarte bun la start. Si chiar nu sunt sarcastic. Speranta mea e ca Kimi sa fie adormit cu este el de obicei, altfel ajung roata la roata inT1 iar Kimi are interiorul.
    6 10
  • Totul maine depinde de start. Bottas nu are fata de Mercedes , iar Raikkonen s-a descurcat bine. Sa vedem ce ritm de cursă are Mercedes , iar dacă are unul bun e clar cine va fi câștiga campionatul la constructori si piloți. Încă un sezon care e gata înainte de a începe...
    6 11
  • Am intrat doar sa salut toti baietii "sub tratament" care invoca deja scenarii fantastice gen X intra in Y, sabotaje, etc.
    Maine poimaine o sa stiti din surse sigure ca Schumacher a fost in paddock deghizat ca sa nu il recunoasca nimeni.
    7 11
  • Vezi ca Rbr cu maparea aceea agresiva au fost la +0.8 secunde fata de Mercedesa doar pentru ca Max a gresit in virajul acela si a derapat, astfel de scapari iti adauga de la 0.5s pana la chiar 1 secunda, asa ca...Rbr era mult mai in fata.
    2 11
  • kim_vl
    Continuare din 2017...
    Bottas nu are fata de Mercedes. Pacat de masina asta pe mana lui Bottas.
    4 9
  • Stire interesanta despre motoare. Totto Wolff spune ca in privinta puterii absolute motorul Ferrari are mai multi cai putere decat motorul Mercedes (peak power), dar ca motorul Mercedes e mai eficient, consuma per total mai putin carburant decat motorul Ferrari care e mai thirsty. Renault sunt la 30-40 de cai in spate. Nu pot intelege, cu naiba au pierdut Mercedes avantajul de cai putere fata de Ferrari. Aveau 10-15 la final de 2017.
    8 11
  • Mircea, iti spun ca la fratele meu: astea sunt declaratii de presa. Ce ai vrea sa faca Totto Wolff, sa iasa si sa spuna ca de 4 ani au cea mai buna masina si ca regulamentele au fost facute pt ei? Intelege si tu, si toata lumea, ca pana-n 2021 nu se va schimba absolut nimic. Hamilton mai ia 3 titluri si din 2021 o sa le vina randul altora sa domine campionatele cum au facut-o Red Bull si Mercedes.
    9 13
  • @ 91schumi06---- Ai perfecta dreptate......Desi eu cred c-o spune doar pentru a nu dezamagi spectatorii care urmaresc acest sport si pentru a-i tine in priza lasand impresia ca va fi o lupta in trei...
    5 10
  • 91Schumi06

    Iti multumesc pentru sinceritate si pentru deschidere. Chiar apreciez, de aceea la randul meu nu vreau sa te supar in mod aiurea cu nimic. Uite ce am gasit despre comportamentul celor doua masini pe forums autosport. Se pare ca in toate cele trei sectoare Ferrari hits the top speed, while the Mercedes chaasis it's a beast. Ferrari au lucrat mult si bine sa nu mai aiba o draggy car, dar facand asta cred ca au pierdut la capitolul maximum downforce. Au castigat pe liniile drepte dar pierd mai mult in viraje.
    Enjoy

    Who said chassis is fine...see the S3 time, we are not good in traction sectors also.

    actually i see ferrari engines in the top positions in most of the the traps, maybe the chassis isn’t that good?

    Seb said he had a mistake at Turn 13, but anyway it seems the chassis-aero is the problem, the peak power of the PU judging from the other Ferrari engined cars looks very good, maybe Wolff was saying truth for once about Ferrari maybe the most powerful

    Actually Ferrari is fastest in all speed traps recorded , seems Mercedes chassis is a beast as well

    Before the braking point at the first turn, Vettel is in front, the Ferrari is quicker down the straight but Hamilton overcome the gap and overtake Vettel in the braking zone, after the first part of the corner Hamilton is already in front.

    And then it just atrocious how powerful the Mercedes is, it literally pull away from the first corner like a rocket, Vettel is already way behind.

    Mercedes power and traction is phenomenal, just the first corner say it all. IMHO all the gap lost is there, at the first corner :

    - braking zone Vettel is slower
    - it seems Hamilton is carrying much more speed throughout the first part of the chicane
    - acceleration right after the first right hander of the chicane is where Hamilton is flying, it’s just insane.
    - At the end of the first chicane, Hamilton is already way in front of Vettel, despite the Ferrari was in front before the braking zone.
    8 12
  • @McLaren_Mircea_1984
    Stai linistit, Mercedes nu a pierdut putere, e vorba doar de maparea motorului. In cursa s-ar putea sa foloseasca o mapare mai "puturoasa" pt ca F1 a devenit un sport de anduranta cu 3 motoare/21 curse. Mi-ar placea sa se alerge toate cursele fara limite si sa foloseasca toate echipele in cursa acea mapare agresiva de Q3.
    9 8
  • lucky70
    Sa speram ca diferenta de jumatate de secunda a fost facuta de Hamilton,altfel,daca au activat maparea minune doar in ultimul tur-adio spectacol!Pilotul nu poate scoate tururi perfecte de fiecare data...e om,nu masina,si,in felul asta,traim cu speranta ca Ferrari va contrazice istoria si chiar va dezvolta un sasiu care,conform specialistilor,promite!
    Cat despre McLarren...de toata jena...sa lase laudele si sa se puna pe munca...au fost depasiti si de Renault,nu doar de RedBull!(tin cu Mc Larren)
    7 11
  • @ lucky 70 - eu cred ca Mclaren vor aduna mai multe puncte decat in era Honda.Oricum si ei sunt constienti ca nu se vor bate pentru victorii in acest an...
    7 10
  • Daca dominatia Merc continua in aceeasi maniera pana in 2021, F1 va mai avea 50% din fanii pe care ii avea in anii 2000. Si in acest caz, mai putina expunere, mai putini bani, etc si deodata nu mai par asa SF amenintarile lui Marchionne. Apoi Mercedes in 2021 va avea "toti sacii in car" si se pot retrage si ei linistiti - la final tragi o linie si constati ca Liberty Media si-a luat o foarte mare teapa de la Old Berny.
    8 11
  • Bottas retrogradat 5 pozitii - a schimbat cutia de viteze
    6 9
  • Uraaaa
    Bottas retrogradat iar Alonso pleaca din primii 10 asa cum a fost scris.
    ... bucuria nebunilor, figurant in pluton
    1 8
  • maparea din q3 l-a luat prin surpindere si pe Bottas, nu a mai facut fata la atata forta
    1 5
  • Dupa sesiunea de teste din iarna, conform parerilor "specialistilor" fie ei de la Sky sau din alte parti, asteptam prima sesiune de calificari pentru a vedea cum sta treaba pe pista. Si surpriza... cei de la Ferrari nu sunt la peste 1s cum "visau" unii, dar asta a fost o mare surpriza, as spune placuta pentru mine, cel putin. "Specialistii" dadau campioni pe cei de la Red Bull, dar desi an un sasiu foarte bun, este evident ca este similar ca performante cu cel Ferrari, poate chiar foarte similar. Surpriza a fost in schimb, performanta celor de la Haas care cred cumva ca au facut un pas cat de cat decent sper mare, inainte. Supriza neplacuta... Toro Rosso, care au la dispozitie un motor Honda care arata bine doar pe hartie, cand conteaza... este pe nicaieri.

    Un mare bravo pentru Hamilton, nu o sa zic nimic despre cel Q3 mode, pentru ca evident acesta ne crede tampiti, dar un mare Bravo si pentru ambii piloti Ferrari! Realmente nu ma asteptam ca Raikkonen si Vettel sa faca o treaba buna in Q3, Bravo lor!

    P.S. Pacat de Bottas, dar a fost greseala lui, pacat si de Alonso dar deh... cei de la McLaren ar trebui sa puna osul la treaba pentru ca sunt.. altfel de unde sperau. Dar, este doar prima cursa din acest sezon!
    6 7
  • @Vali

    Nu fi asa de sigur ca se retrag in 2021. Conditia esentiala pe care Daimler a pus-o lui Lauda si Wolff sa ramana in F1 pe termen lung a fost sa fie minim in top 3 la constructori. Recent au obtinut ok-ul consiliului din Brackley sa isi extinda si mai mult facilitatile si investitiile in Brackley, lucrari care vor incepe in 2019. Un nou tunel de vant, sicladire noua pentru ingineri si aerodinamicieni. Si James Allen a spus ca accelerarea investitiilor la Brackley sustin ideea ca vor sa ramana si sa domine pe termen lung F1. Chiar si daca F1 pierde din fani, ei castiga oricum mai mult. Sponsorizarile, parteneriatele tehnice toate vor creste odata cu succesul extins la nivelul unui deceniu aproape. Gandestetece pozitie de forta vor avea pentru negocierile de distributie a banilor incepand din 2021, chiar daca se vrea o redistribuire a fondurilor. Important e ca si daca mai ia Vettel un titlu pana in 2021, Mercedes sa ia titlurile la constructori pana in 2020, toate, la rand si consecutive. Vin la masa negocierilor pentru alocarea de bani, de pe aceasi pozitie cu Ferrari. Intr-adevar pierd ceva bani daca F1 la general pierde bani, dar isi intaresc enorm pozitia strategica si economica pentru negocierile din 2021. Un asemenea succes de 7 campionate la constructori la randle va aduce oricum mai multi bani decat actualul Concorde unde castigao suma frumusica indeplinind conditia de a avea 2 campionate la constructori la rand. Si sa mais tii un lucru. Conform datelor valabile in 2017, luandu-se in calcul tot ce cheltuiesc si castiga cu salarii, investitii, dezvoltare/sponsori, bani FIA, contracte tehnice, si mie nu mi-a venit sa cred, este ca atunci cand se trage linie, Daimler datorita succesului pe pista a echipei pe care marca Mercedes-Benz il are la nivel mondial pentru Daimler AG datorita dominantei si a excelentei dominata in F1. E vorba de acea nisa pentru cumparatorii de masini de strada mai tineri si mai sportivi, unde Mercedes-Benz in mod traditional pierdea teren fatza de BMW si Audi. Succesul neintrerupt le ofera genereaza pentru Daimler pana la 3 miliarde de euro castig, mult peste orice ar face pe marketing, si nu de pus decat 30 de milioane. Nu fiule, sunt aici sa ramana si sa devoreze F1 pe termen lung. Sponsorii se vor bate care sa apara pe masina daca iau la constructori campionatul in fiecare an. F1 pierde, Mercedes pierde putin, dar strict Mercedes castiga per total mai mult decat pierde.

    Uite un link,
    https://www.eurosport.com/formula-1/mercedes-f1-finances-explained_sto6355760/story.shtml
    The Mercedes F1 team generated an astonishing turnover of £289million in 2016, and its parent company only had to pump in around 10% of that figure - less than £30m.
    While they don't include the costs of the HPP powertrain division in Brixworth, the numbers suggest that F1 is a bargain for Mercedes in terms of the exposure the marque receives, certainly compared to the figures spent by rivals Porsche and Audi in WEC in recent years.
    The Brackley team's 2016 accounts show that turnover rose from £213.2m the previous year, to £289.4m last year. That figure includes sponsorship, income from F1's commercial rights holder, and what the team calls "marketing revenue" - the payments that it receives from Daimler AG.

    Costs increased by £27.9m in 2016, due to the extra R&D investment required as the team prepared for the huge changes to the 2017 regulations, and to currency exchange rate losses.

    There was also a £15.9m tax charge, as opposed to a £13.3m tax credit in 2015, which resulted from "a reassessment of consortium tax relief claims in prior years."

    The team made an operating profit of £14.3m - compared to a loss of £33.9m in 2015. However, after that tax payment was taken into account, along with interest charges, the final figure was a loss of £3.7m - very different from the post tax credit £22.2m overall loss of the previous year.

    Although not specified in the official accounts, the most intriguing aspect is just how modest a sum Daimler AG has to put into the team, given how it has so successfully generated both prize money and sponsorship.

    "I don't want to say the precise number, but the marketing contribution from Daimler is around 10% of revenue," team boss Toto Wolff told Autosport.
    Mercedes' F1 finances explained
    By AutoSport
    04/10/2017 at 18:57Updated
    0
    The Mercedes F1 team generated an astonishing turnover of £289million in 2016, and its parent company only had to pump in around 10% of that figure - less than £30m.
    While they don't include the costs of the HPP powertrain division in Brixworth, the numbers suggest that F1 is a bargain for Mercedes in terms of the exposure the marque receives, certainly compared to the figures spent by rivals Porsche and Audi in WEC in recent years.
    ADVERTISING

    inRead invented by Teads


    The Brackley team's 2016 accounts show that turnover rose from £213.2m the previous year, to £289.4m last year. That figure includes sponsorship, income from F1's commercial rights holder, and what the team calls "marketing revenue" - the payments that it receives from Daimler AG.

    Costs increased by £27.9m in 2016, due to the extra R&D investment required as the team prepared for the huge changes to the 2017 regulations, and to currency exchange rate losses.

    There was also a £15.9m tax charge, as opposed to a £13.3m tax credit in 2015, which resulted from "a reassessment of consortium tax relief claims in prior years."

    The team made an operating profit of £14.3m - compared to a loss of £33.9m in 2015. However, after that tax payment was taken into account, along with interest charges, the final figure was a loss of £3.7m - very different from the post tax credit £22.2m overall loss of the previous year.

    Although not specified in the official accounts, the most intriguing aspect is just how modest a sum Daimler AG has to put into the team, given how it has so successfully generated both prize money and sponsorship.

    "I don't want to say the precise number, but the marketing contribution from Daimler is around 10% of revenue," team boss Toto Wolff told Autosport.

    "That is a fraction of the exposure they generate. It makes us profitable. The revenue growth is encouraging, and we've seen it in all sectors.

    "We've had it from TV revenues, or the prize fund, we've had revenue growth from the sponsorship side, we've had revenue growth with other income such as additional events we are hosting, and driver programmes, etc. It's an encouraging slope."

    The key is the constructors' championship bonus (CCB) money and the special payment made to Mercedes following the double 2014 and 2015 title successes, and which kicked in as extra income during the 2016 season.

    It stems from the deal that Mercedes struck with Bernie Ecclestone shortly before the start of the V6 turbo era, at a time when the top teams were negotiating for extra income in return for making a long-term commitment to F1.

    "What the system rewards is success on track," Wolff added.
    "When we discussed the deal we did in 2012 and 2013, we considered whether we wanted to invest the money in growing the business and building capability and resource in order to achieve a higher share of the prize fund.

    "It was a very conscious decision, and we were rewarded.

    "You can see from the numbers, it's not only dependent on the prize fund growth.

    "If you calculate in the extraordinary payment [from F1], the main growth is actually coming from sponsorship and third party revenue.

    "CCB is linked to the prize fund, and therefore the prize fund growing means that the CCB payments are growing.

    "If you're first in the CCB payments, because of your on-track record, it adds considerably.

    "The expectation is not to win every race or every championship, as long as you're within the top three is what we have decided with the board as the way forward.

    "Considering that contribution, it's great value that they are generating. What we have achieved over the last years is some credibility, that our assumptions were actually becoming reality."

    How the engine programme fits in

    As noted earlier, these numbers do not include the cost of running the HPP engine facility in Brixworth, which had a turnover of £140m in 2016.

    Some of that is income from F1 customers Williams, Force India and until last season Manor, but the bulk of it represents payments from Daimler AG.

    It is regarded as R&D expenditure, rather than being allocated to a marketing budget like the race team payments, and its costs represent just a small fraction of what a company like Mercedes spends on R&D overall.

    And thanks to the Project One hypercar, there is now a genuine link to production technology to help justify the F1 spending.

    "You must not forget that the R&D side is starting to kick in on road car production," said Wolff.

    "The Project One car that we have launched, and which is going to be produced in a limited series of 275 cars, is sold out.

    "We could have probably sold 10 times more cars. And that is the F1 engine as it is now, and the combination of the hybrid and combustion technology becomes a real part of road car technology."


    P.S Luand in considerare aceste rezultate, este putin probabil sa plece cu singura conditie, ca F1 sa nu se intoarca la motoare V8sau V10 cu aspiratie, si sa ramana cumva tot motor hybrid V6 ca arhitectura de baza.
    4 10
  • Bai, tu ai ramas cu mana blocata pe tastatura? Gizas!
    9 9
  • @lol

    Nu dar vreau sa spulber orice sperante cum ca vezi doamne Mercedes se vor retrage in 2021. Echipa este profitabila, genereaza expunere si bani pentru compania mama, iar succesu.... nu succesul... ce modul brutal si total in care domina nu poate insemna pentru Daimler decat mai multa putere. Singura chestie e ca FIA sa mentina arhitectura de baza V6 hibrid. Luand toate titlurile la constructori pana in 2021, au deja un loc ancorat al lor neegalag nici de echipe cu state mai vechi in F1. Sunt aici sa arate ca brandul Mercedes-Benz inseamna excelenta si succes absolut.
    4 9
  • Pai si McLarenu? I l-ai lasat pe tot lui Alonso?
    6 6
  • @Mclaren_Mircea_1984. "Fiule" - eu cred ca tu citesti si intelegi ce vrei.
    Am scris: "si se pot retrage si ei linistiti", ceea ce nu este acelasi lucru cu "se retrag in 2021". Daca isi doresc sau nu sa se retraga e fix treaba lor., lucru valabil si pentru Ferrari sau RedBull sau cine mai ameninta pe acolo. Un singur lucru iti mai spun - strategiile marilor companii sunt totdeauna "despre bani" - daca F1 va deveni o platforma neatragatoare sau cu o expunere in continua scadere, crede-ma ca nu conteaza investitiile facute daca nu vor avea "profit" pe termen mediu si lung. Eu nu am spus nici un moment ca neaparat asa se va intampla, "Fiule".
    Pe mine ca si iubitor de motorsport ma intereseaza foarte mult sa vad spectacol. Iar ce se intampla in ultimii ani e orice, numai spectacol nu e. Pot sa spun de pe acum ca un anumit pilot are sanse 80% sa castige campionatul asta. Eu unul mi-as dori sa vad 5 echipe sau mai multe care au sanse la victorie in fiecare cursa, indiferent cum se numeste echipa sau pilotul care castiga. Spre deosebire de unii, nu sunt unul care sare dintr-o barca in alta si apoi sa ma bat cu pumnul in piept ce mare fan sunt al "barcii" in care tocmai am sarit. (Daca esti avocat sau jurist la MercF1 te rog sa ma scuzi!)
    6 5
  • https://www.crash.net/f1/news/892321/1/f1-more-relevant-ever-mercedes-zetsche
    Head of Mercedes Dieter Zetsche puts support behind the German manufacturer’s future in F1 by stating the sport “is absolutely relevant... more so today than ever”.
    Before this season kicks off is a good time for some reflection,” Zetsche wrote. “People often ask me if Formula 1 is really still relevant. Isn’t it just a relic of the past given climate change, rising e-mobility and the self-driving future of mobility?

    “From my perspective Formula 1 is absolutely relevant! And maybe more so today than ever.”
    Zetche lists three key reasons behind his renewed support of F1 – on technology, culture and emotional grounds – and feels these beliefs are fundamental to both Mercedes and the sport in the future.

    “That’s why Mercedes keeps investing in racing,” he added. “And it’s why I personally can’t wait for the new season to take off. I wish all drivers a safe and fair competition. And to our drivers and the entire Mercedes-AMG Petronas Motorsport team: go for it, guys!”
    3 9
  • Maine am sa spulber competitia, desi am cea mai slaba masina de pe grila, pentru ca atat de bun sunt.
    Serios.
    3 8
  • Aloo, cu Meclaran cum ramane? Tot asa postai si despre McLaren, ca sunt un imperiu financiar & shit de cand cu arabii si ca doar viitor grandios ar mai putea avea. Acum nu mai e McLarenu, e Mertzanu... Crezi ca arunca vreo umbra din succesul lor si asupra ta ?
    5 7
  • @Mclaren_Mircea_1984
    Desi nu cred , cum ar fi să piardă Mercedes titlul la constructori pe mâna lui Bottas ? Mă miră faptul că nu se poate adapta la cerințele noului monopost. Si in antrenamente si in Q1 si in Q2 destul de lent la masina pe care o are. Eu sper sa nu greșesc dar cred că actualul Mercedes e făcut după chipul și asemănarea stilului de pilotaj al lui Hamilton. Eu nu îmi explic cum finlandezul , pilotează atât de slab. Si nu este vorba aici doar de talent...
    5 7
  • @lol
    McLaren arată mai bine orice ai spune tu. E greu din prima cursă să faci o treaba foarte buna. Dar tu cu tupeul tau care nu mă miră absolut deloc , razi de echipa asta legendara. Important e să câștigi nu sa fi al doilea sau al treilea. Iar deocamdată doar Mercedes taie si spânzura în F1. McLaren are mai multe șanse de reușită cu Renault decât cu Honda. Nu va mai fi la coada stai liniștit. Iar Vettel probabil va mai bifa un sezon lamentabil. A ajuns sa il bată Raikkonen în calificări , el cvadrupul campion mondial. A fost adus cu surle si trâmbițe în locul " mai slabului Alonso " si nu a făcut nimic cu o mașină foarte buna. E la al 4-lea sezon la Ferrari dar văd că bate pasul pe loc. Așa că nu mai sari pe McLaren care o să se ridice. Uita-te în curtea ta si vezi că situația nu e așa de roza...
    5 7
  • Iti scapa esentialul. Nu e vb de McLaren aici, ci despre consecventa legendara a amicului Mircea.
    4 7
  • Am înțeles. Dar dacă citeai comentariile mai vechi , ai fi văzut că și-a recunoscut vina. Așa că nu mai avea vreun sens să îl ataci. Dar , faci cum vrei. Am zis că nu vreau să mă mai contrazic cu tine...
    6 6
  • @Mclaren_Mircea_1984
    Mai "tata" m-ai omorat cu citatele, ce te astepti sa spuna iubitul tau conducator, Dieter Zetsche, Merc domina F1, cel putin pana in 2021, daca situatia ar fi fost alta, de exemplu comparabila cu cea a celor de la RedBull sau Honda sau McLaren, cu totul altul ar fi fost discursul sau. Vom vedea cand nu vor mai fi 3-4 ani la rand acolo sus ce discurs va avea (asta bineinteles daca se va intampla, e foarte posibil ca si dupa noul regulament tot ei sa fie echipa dominanta, deocamdata nu avem de unde sti,)
    Daca noul regulament va impune un motor care sa nu ii avantajeze, iti spun sigur ca vor trece la amenintari, asa cum fac alte echipe acum si deodata totul nu va mai fi atat de roz (ma rog, argintiu).

    PS: O mica sugestie daca imi permiti - corecteaza-ti numele... se scrie McLaren (cu L mare)... daca tot folosesti un nume legendar macar scrie-l corect.
    4 5
  • Ar fi tare ca Ham sa o izbeasca si el de parapet, numai asa (pentru spectacol), sa fie set complet :D
    4 9
  • @AyrtonSenna1991

    Mi-e frica putin din cauza lui Bottas, recunosc, dar nu foarte tare, deoarece cred ca Raikkonen este mai slab, in momentul acesta al carierei sale.
    5 8
  • @Mclaren_Mircea_1984
    Nu cred că îi va mai fi prelungit contractul lui Bottas. Ar fi interesant să vedem cine va fi coechipierul lui Hamilton anul viitor. Poate Verstappen ? :)
    2 5
  • @AyrtonSenna1991

    Mi-as dori ENORM, dar nu cred ca se va intampla. Va fi Ocon, Ricciardo sau inca o sansa pentru Bottas. Cosmarul meu= Verstappen la Ferrari sa nu se adevereasca. Apropo, uitate te rog pe acest video din linkul asta, si vezi comparativ masina Mercedes si masina Ferrari in ultimul tur din Q3. Crezi ca Mercedes avand avantaj de putere isi permite sa puna mai multa downforce si de aceea castiga pe viraje, sau ca monopostul Ferrari are carente aerodinamice dupa ce s-au concentrat mult prea mult sa nu mai aiba o draggy car, riscand un concept aerodinamic nou pentru ei.?

    Link: https://www.youtube.com/watch?v=MVOAg-YV0wk&t=23s
    4 7
  • @AyrtonSenna1991
    Cred ca mai OK ar fi, daca Ricci ar veni sa fie coechipierul lui Hamilton, in cazul in care contractul lui Bottas nu va fi prelungit.
    Max este un distrugator de masini, nu prea are multi neuroni in cap din cate am vazut, si nu cred ca cei de la Mercedes il vad ca o varianta plauzibila.
    2 7
  • @Mclaren_Mircea_1984
    Cred că Mercedes pune mai mult downforce pe viraje. Hamilton parcă mergea pe sine , masina părea foarte sigură în mâinile lui. Ferrari nu mi se pare a avea carențe aerodinamice , dar orice ar spune Wolff ca putere bruta Mercedes e peste Ferrari.
    PS
    Nu îmi place să o recunosc dar aici e vorba si de piloți. Eu nu îl văd pe Vettel la nivelul lui Hamilton , cel puțin în calificări. Cat despre Raikkonen , el iese din discuție.
    1 6
  • Mercedes a castigat iar.In anii trecuti in special din 2015 monopostul Mercedes avea probleme pe circuite stradale cu viraje de viteza mica in special dar nu numai.Acum treaba s-a schimbat se pare.Oare ce parere au cei de la Red Bull de acest sasiu?Ferarri au facut invers.Doar ca ma indoiesc ca motorul Mercedes nu se va mentine in ciuda progreselor Ferarri in dezvoltarea cat mai mare a valorii Top Speed.
    3 7
  • Am citit comentariile vechi, inclusiv alea lacrimogene cand mai aveati putin si va mutati impreuna (tu si mircea). Bottom line: cum amicul Mircea s-a inselat in ce priveste McLaren, poate ca se insala si in ce priveste Mercedes. Poate ca RBR e za real thing dar inca nu si-a dat seama. :) Urmeaza.
    3 6
  • Ti-a luat ceva timp ca să citești comentariile ... Oricum ai o scuză : erau foarte multe :)
    1 5
  • Cam penibil incidentul lui Bottas tinand cont ca acesta s-a petrecut in turul de formare.Oricum se mai intampla.E om.Nu inseamna ca gata nu e un pilot de top.De exemplu Verstappen imi vine primul in minte ca un pilot ce comite astfel de mici erori dar cu urmari destul de mari.Wiliams inca e un dezastru.Credeam ca odata cu sosirea lui Paddy Lowe la echipa se va schimba treaba.Force India in aceasi situatie.
    4 8
  • lucky70
    Sa vedem cursa:Hamilton are de luptat...vom vedea cum se comporta in regim de cursa,fara mapare agresiva si cu o degradarea mai accentuata a pneurilor,in comparatie cu Ferrari....sper sa-l vad pe Kimmi fericit!Asa,pe final de cariera!
    4 6
  • Verstcrashen
    maine in busesc pe HAM...pac pac...semnat:Verstcrashen
    1 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru