Hamilton: "Nu mă plâng de locul trei la Sepang"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Lewis Hamilton a terminat pe ultima treaptă a podiumului în Marele Premiu al Malaysiei după ce a plecat din pole position, repetând astfel la indigo rezultatele obţinute în etapa inaugurală a sezonului de la Melbourne.
Dacă în Australia a fost dezamăgit de ratarea victoriei, la Sepang britanicul a avut o stare de spirit mult mai bună, chiar dacă a pierdut timp preţios la două intrări la boxe şi nu a avut nicio şansă să lupte cu Fernando Alonso şi Sergio Perez în ultima parte a cursei.
"Nu mă plâng. Cred că monopostul a fost bun pe tot parcursul weekendului şi echipa a făcut o treabă bună, iar eu sunt din nou pe podium. Acesta este obiectivul meu, să fiu constant în rezultate. Evident, aş fi fost mult mai fericit dacă aş fi terminat pe poziţia de pe care am început, dar ceilalţi doi piloţi au făcut o treabă fantastică. Am încercat totul pentru a-i ajunge. Alegerea intrării la boxe depinde de riscul pe care vrei să ţi-l asumi, iar ceilalţi au intrat puţin mai devreme.
Am pierdut puţin timp la pitstopuri şi a fost dificil să recuperez un deficit de 12 secunde", a declarat britanicul.Totuşi, cele două podiumuri consecutrive l-au ajutat pe Hamilton să ocupe locul doi în clasamentul general cu 30 de puncte, la cinci puncte în spatele lui Alonso.
Via | FIA
hai ca ma distrezi pacaliciule :)))
"Eu sunt fan Schumacher asa ca no comment and keep it soft"? Vrei o statuie ca esti fan Schum.? Parca e meritul tau ca a luat 7 titluri mondiale.