Hamilton: "McLaren nu a copiat ideile Red Bull"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Fernando Alonso este pilotul care a obţinut cele mai multe puncte în ultimele patru curse, însă echipa care a recuperat cel mai mult decalajul fată de Red Bull Racing este McLaren.
Britanicii au obţinut trei victorii în ultimele cinci etape, iar presa internaţională a speculat insistent că inginerii de la Woking au copiat unele caracteristici ale monopostului RB7 pentru a înregistra aceste progrese.
Ipoteza nu este însă pe placul lui Lewis Hamilton, care afirmă că McLaren a realizat doar îmbunatăţiri minore ale monopostului MP4-26, la fel ca şi Ferrari.
"Aparent, noi şi Ferrari am copiat Red Bull, dar nu este adevărat. Nu am schimbat prea mult la monopost. Uneori este vorba doar despre lucrurile mici care aduc 0.007 secunde sau ceva de genul ăsta. Dar acele mici fracţiuni de secundă sunt importante într-un sport în care o zecime de secundă este uriaşă", a declarat fostul campion mondial pentru ediţia de duminică a publicaţiei Bild.
Hamilton ocupă locul trei în clasament cu 146 de puncte, în timp ce McLaren rulează pe poziţia a doua în clasamentul constructorilor cu 280 puncte.
Via | GMM
deaia au recuperat mai mult