Lewis Hamilton a avut nevoie de 6 curse pentru a obţine prima victorie în sezonul 2016 al Formulei 1. Succesul a venit pe circuitul de la Monaco şi a fost facilitat de o greşeală de coordonare din partea mecanicilor Red Bull Racing la ultima oprire a lui Daniel Ricciardo.
Cu toate acestea, Hamilton afirmă că victoria din Principat demonstrează că este într-o formă similară cu cea din trecut şi consideră că va reuşi să continue în acest ritm pe tot parcursul anului.
"Am demonstrat că sunt la fel de puternic ca întotdeauna şi voi rămâne aşa pentru restul anului. Totuşi, mai este mult până departe. După primele 6 curse am văzut că orice este posibil", a declarat pilotul echipei Mercedes.
Coechipierul său Nico Rosberg a câştigat primele 5 curse ale sezonului, însă prestaţia modestă de la Monaco a făcut ca avansul său în fruntea clasamentului general să scadă acum la numai 24 de puncte.Germanul speră însă că Monaco să reprezintă un simplu accident în drumul său spre primul titlu mondial.
"M-am pregătit pentru câteva curse dificile după startul fantastic de sezon. Sper ca în ultimul Mare Premiu am avut tot ghinionul într-o singură cursă şi că de acum înainte voi progresa din nou", a precizat el.Via BBC Sport
Serios?:))) Senna?:)))
Ala da modest :))) mai ales cu " it is my God given right to win " :))))))))))