Pilotul echipei Mercedes a dezvăluit două dintre schimbările pe care le-a făcut din punct de vedere al stilului de pilotaj pentru a ajunge la astfel de performanţă, iar prima dintre ele se referă la frâne.
"În special în acest an a fost vorba despre frâne. Anul trecut am lucrat în simulator, am analizat cât de tare apăsam frâna, poziţia frânei, materialul din care sunt realizate frânele şi ce setări folosesc pentru frâne.
De exemplu, le-am dat o idee pentru software, au dezvoltat software-ul pe care îl folosesc şi care mă ajută la toate aceste lucruri", a declarat britanicul.De asemenea, Hamilton a lucrat intens şi la setările monoposturilui, în condiţiile în care britanicul preferă monoposturile uşor supraviratoare în detrimentul celor subviratoare.
"Din punct de vedere al setărilor, i-am forţat pe băieţi pentru că îmi place un monopost supravirator, dar acum este prea supravirator. Anul viitor mă chinuiam să înţeleg unele lucruri de natură tehnică pe care Rosberg le folosea de câţiva ani. El folosea asta ca un avantaj, aşa că am studiat şi m-am asigurat că ştiu să folosesc şi eu informaţiile în avantajul meu. Mi-a luat tot anul trecut pentru a înţelege", a adăugat el.
Via ESPNF1
Multumim Daniel Popescu pt articolele scrise!