Lewis Hamilton are un avans de 64 de puncte în clasamentul general în fața lui Valtteri Bottas cu numai 104 puncte maxim disponibile pentru ultimele patru curse ale anului.
Prin urmare, dacă va obține cu 14 puncte în plus decât finlandezul, Hamilton va cuceri matematic titlul mondial cu trei curse înainte de finalul sezonului. Cu toate acestea, pilotul Mercedes este circumspect în această privință.
"Nu anticipez că se va întâmpla în Mexic. Cred că vom mai lupta câteva curse", a declarat el.
Explicația este dată de faptul că circuitul din Mexic nu se potrivește monopostului Mercedes, element demonstrat și de rezultatele sub așteptări ale lui Hamilton din ultimele două curse: locul 9 în 2017 și locul 4 în 2019.
Cele două curse au fost câștigate de Red Bull Racing, în timp ce Ferrari a surclasat de asemenea Mercedes în 2018. De altfel, Hamilton anticipează o cursă dificilă pentru Mercedes în Marele Premiu al Mexicului.
"Cred că Mexic este în general cea mai proastă cursă a anului pentru noi din cauza setărilor monopostului, așa că va fi dificil pentru noi.
Ultimele curse au fost șocante, chiar dacă acolo am cucerit titlurile. Sper să am un weekend mai bun, dar cred că va fi foarte dificil să învingem Ferrari din cauza acelor linii drepte foarte lungi", a adăugat el.Via SkySports
Titlul pilotilor se va decide in Austin.
Pronosticul meu:
1. Leclerc
2. Hamilton
3. Bottas
4. Verstappen
5. Vettel (va face greseli din nou...)
6. Albon
Mai jos vor veni McLarren si Renault
Fastest Lap se duce la Hamilton.